Poliţia Rutieră din Maramureş face controale la starea tehnică a maşinilor pe cel mai distrus drum din judeţ. Este vorba despre DN 18, tronsonul Moisei-Iacobeni care arată ca după bombardament. Controlul, unul tematic, aşa cum arată surse din cadrul IPJ Maramureş s-a desfăşurat în cursul zilei de marţi, 14 februarie aproape de intrarea în oraşul Borşa şi a fost efectuat în colaborare cu Inspectoratul de Stat pentru Controlul in Transportul Rutier Maramureş.
„Un echipaj a făcut verificări timp de şase, şapte ore la aproximativ trei kilometri distanţă de intrarea în oraş, în dreptul Unităţii militare. Au verificat starea tehnică a maşinilor dar ce a nemulţumit cel mai mult a fost faptul că acolo este o porţiune de drum de aproximativ 200 de metri care este bună. În rest, în oraş sunt numai cratere că îţi rupi maşina”, a declarat Ion Sorin Timiş, primarul oraşului Borşa.
Vestea despre controlul efectuat a ajuns şi la urechile preşedintelui Consiliului Judeţean Maramureş care s-a arătat extrem de indignat de această măsură. Acesta a postat un mesaj pe pagina personală de Facebook care a adunat rapid sute de aprecieri şi comentarii de susţinere.
“Am primit azi cateva semnale ingrijoratoare din zona Borsa …un echipaj mixt ISCTR si Politia Rutiera au procedat cu manie proletara la verificarea participantilor la trafic. Starea generala de ”sanatate” a masinilor , inspectiile tehnice periodice dar mai ales uzura bucsilor sau rotulelor au prezenatat un deosebit interes pentru respectabilele organe de control….apoi ma scuzati ca ma bag acolo unde Consiliul Judetean Maramures nu are atributii dar totusi nu pot sa nu iau atitudine fata de un abuz evident : sa controlezi uzura bucsilor pe DN 18 (cel mai prost drum national din Romania) este ca si cum ai fluiera in biserica dragi slujbasi ai Statului Roman!
Haideti totusi cu totii sa ne respectam fisa postului si sa ne facem datoria pentru care am fost angajati dar sa intelegem ca suntem angajati pentru a ajuta cetatenii si nu institutiile !!! (…este o mare diferenta intre cele doua…)”, a postat Gabriel Zetea, preşedintele Consiliului Judeţean Maramureş.
DN 18, tronsonul Moisei-Iacobeni este în şantier de ani de zile şi este probabil cel mai prost drum din România. Deşi ar fi trebuit să fie reabilitat de ani buni, lipsa banilor a ţinut lucrările pe loc. În acest an, Guvernul a alocat doar 16.000.000 de lei, bani care reprezintă mai puţin de 10% din valoarea lucrărilor care ar trebui efectuate numai pe raza Judeţului Maramureş pentru că tronsonul se extinde până la Suceava.
Deşi este un drum foarte circulat de turiştii care in în zonă atraşi de pârtii dar şi de traseele montane din Pietrosul Rodnei, banii necesari reabilitării complete nu s-au găsit niciodată.