Casa Albă a anunţat marţi seara că preşedintele Donald Trump a decis să-i ceară demisia consilierului pentru securitate Michael Flynn din cauza problemelor de încredere, explicând că acesta l-a minţit pe vicepreşedintele Mike Pence, relatează news.ro.
”Preşedintele era foarte îngrijorat pentru că generalul Flynn a minţit mai multe persoane, inclusiv pe vicepreşedinte”, a declarat purtătorul de cuvânt de la Casa Albă, Sean Spicer.
De asemenea, acesta a explicat că demisia consilierului prezidenţial a pornit de la probleme de încredere, ci nu de la ”probleme legale”.
”La un moment dat decizia este luată atunci când încrederea este erodată”, a explicat Sean Spicer.
Aparent, Donald Trump nu s-a gândit că există probleme legale cu privire la discuţiile purtate de Michael Flynn cu ambasadorul Rusiei de la Washington.
Decizia lui Flynn de a demisiona a venit imediat după ce presa a scris că Departamentul de Justiţie a avertizat administraţia prezidenţială că Flynn nu a spus adevărul autorităţilor în legătură cu discuţiile sale cu ambasadorul rus şi ar putea fi vulnerabil la şantaj din partea Moscovei.
Retragerea sa bruscă marchează primul semn de dezordine la vârful noii administraţii, care s-a confruntat cu o serie de controverse şi, potrivit presei, cu lupte interne.
Trump a rămas astfel fără unul dintre principalii săi consilieri, care l-a sfătuit în politică externă şi securitate naţională de la începutul lui 2016.
Casa Albă a anunţat luna trecută că Michel Flynn a avut numai două discuţii telefonice cu Ambasadorul rus la Washington. Afirmaţia vine în condiţiile în care presa a scris că agenţi de contrainformaţii americani îi analizează comunicaţiile lui Flynn.
Potrivit purtătorului de cuvânt, a doua discuţie a avut loc cu puţin înainte ca Trump să depună jurământul şi a avut ca obiectiv stabilirea detaliilor pentru o discuţie între liderul de la Kremlin şi noul lider de la Casa Albă.
Se pare că investigaţia împotriva consilierului de securitate face parte dintr-o anchetă mai largă a comunităţii de informaţii şi a autorităţilor americane cu privire la activităţile demarate de Rusia în Statele Unite.
Aceste discuţii telefonice au fost înregistrate în timpul unor operaţiuni de monitorizare a diplomaţilor ruşi staţionaţi în SUA.