GSP: Un raport din 2016 arată că la Muzeul Naţional de Geologie sunt radiaţii de zeci de ori mai mari decât la Cernobîl

vocea.biz / 14.02.2017
GSP: Un raport din 2016 arată că la Muzeul Naţional de Geologie sunt radiaţii de zeci de ori mai mari decât la Cernobîl

Un raport din 2016 arată că la Muzeul Naţional de Geologie, situat în apropierea Pieţei Victoriei, sunt radiaţii de 20 şi chiar de 100 de ori mai mari decât în zona interzisă de la Cernobîl, scrie Gazeta Sporturilor, care afirmă că documentul a fost ţinut secret şi că angajaţi ai muzeului au probleme grave de sănătate, posibil şi din cauza radiaţiilor, informează News.ro

În 22 aprilie 2016, la Muzeul Naţional de Geologie de lângă Piaţa Victoriei din Bucureşti, în două zone se descoperă radiaţii între de 20 de ori şi de 100 de ori mai mari decât în zona interzisă de la Cernobîl, în 12 mai fiind redactat şi un raport în care sunt menţionate aceste date şi sunt incluse şi propunei de măsuri. Raportul este făcut de Adriana Ion, fiind semnat şi de către Gavril Săbău, şeful secţiei de Interes Naţional de la Institutul Geologic al României, institut care are muzeul în subordine.

“Zona de depozitare a eşantioanelor fosile (fragmente mamut) din curtea muzeului reprezintă o zonă vulnerabilă şi susceptibilă la perturbări semnificative ale fondului natural de radiaţii, sursa fiind reprezentată de materialul fosil depozitat în condiţii de insecuritate fizică şi radiologică totală”, se arată în document.

Jurnaliştii de la Gazeta Sporturilor susţin că muzeul deţine fosilele a doi mamuţi, unul fiind expus la etajul trei al clădirii, iar un altul fiind depozitat sub o prelată, în curte, fără vreo semnalizare cu privire la radioctivitate.

Acelaşi raport de de radiometrie mai relevă că “cea de-a doua zonă identificată ca având risc radiologic semnificativ este pivniţa muzeului, localizată în curtea interioară, folosită ca depozit de minerale ce au conţinuturi semnificative de elemente radioactive”.

”Uşa permite infiltrarea apei pluviale în vestibul şi determină condiţii de umiditate atmosferică ridicată în interiorul pivniţei. În pivniţă (incintă betonată) eşantioanele radioactive sunt depozitate haotic (în lăzi de colecţie, confecţionate din lemn, dispuse în stive, nu există o evidenţă a materialelor depuse, care să indice provenienţa, mineralogia şi nici o etichetare corespunzătoare a acestora), ceea ce face imposibilă identificarea cu uşurinţă a eşantioanelor”, mai scriu autorii documentului, conform Gazetei Sporturilor.

”În cazul pivniţei, ca şi în cazul mamutului, pe lângă efectul distructiv al radiaţiilor gamma generat de expunerea externă, trebuie avute în vedere şi emanaţiile de radon, care contribuie suplimentar la iradierea personalului expus”, mai relevă documentul, consemnând şi că ”în zona de depozitare ajunge la variaţii între 4.000 – 21.680 μSv/h, iar această doză însumată este efectul depozitării necorespunzătoare a materialelor amintite”.

În termeni ştiinţifici, intensitatea totală a radiaţiei gama este exprimată sub forma de echivalent de doză ambientală ”sievert – μSv/h”.

În pivniţa cu minereuri, debitul radioactivităţii e de 10 ori mai mare decât în zona mamutului din curte, între “4.000 şi 21.680 μSv/h!”, în condiţiile în care la Cernobîl radiaţiile sunt de peste 200 μSv/h, precizează jurnaliştii de la Gazeta Sporturilor.

Într-o discuţie cu aceştia, directoarea muzeului, Rodica Tiţă, susţine că a consultat raportul şi că nivelul radiaţiilor “este în regulă”. La insistenţele ziariştilor legate de raport şi de măsurători, replica acesteia este: “Ştiţi, eu oricum voi fi, probabil, înlocuită, să se ocupe cei care vor veni! Nu mă mai interesează acum!”.

În faţa argumentului că este vorba despre lucruri care s-au întâmplat în mandatul ei la conducerea instituţiei, replica lui Tiţă este: “De 25 de ani nu s-a schimbat nimic, cu nicio conducere”.

În urma acestei situaţii, tot mai mulţi angajaţi se îmbolnăvesc de cancer sau reclamă probleme grave de sănătate.

”Zece dintre noi au cancer, ne cad părul şi dinţii”, spune unul dintre angajaţii muzeului, care doreşte să rămână anonim.

“Ştim cu toţii că oamenii, angajaţii muzeului, se îmbolnăvesc. Există şi un depozit de material radioactiv extrem de periculos, pentru că nu este protejat conform unor standarde. Dar probleme sunt şi în săli. Unele probe radioactive sunt ţinute în borcane”, susţine Costina Surdu, economist în Institutul Geologic.

De altfel, angajaţii au trimis în 1 februarie o sesizare anonimă şi ministrului Cercetării, Şerban Valeca, reclamând că raportul este ţinut secret de către directoarea muzeului Rodica Tiţă, care ”nu a luat măsuri de protecţie, iar banii au fost cheltuiţi preferenţial, pe achiziţii nesemnificative”, ei invocând şi problemele de sănătate ale unora dintre colegii lor. Oamenii de la muzeu sunt însă sceptici cu privire la demersul lor, ţinând cont de faptul că actuala şefă de cabinet a ministrului este Simona Mălureanu, care a fost în 2015 directoare a Institutului Geologic, care are în subordine muzeul.

Gazeta Sporturilor mai notează că a primit informaţia că Gabriel Bindea, directorul Institutului Geologic Român, de care aparţine şi Muzeul de Geologie, a fost destituit în urmă două zile, după ce în cadrul instituţiei s-a aflat că jurnaliştii finalizează documentarea şi  vor publica investigaţia. Acesta este, alături de directoarea Muzeului, Rodica Tiţa, unul dintre cei careau ascuns raportul de sănătate publică, scriu ziariştii.

Citește și...