Aeroportul Hamburg, evacuat după descoperirea unei substanţe toxice. Zeci de persoane au fost afectate

vocea.biz / 12.02.2017
Aeroportul Hamburg, evacuat după descoperirea unei substanţe toxice. Zeci de persoane au fost afectate

Autorităţile germane au evacuat duminică după-amiază sute de persoane, după ce o substanţă toxică necunoscută a fost descoperită de către un angajat în zona filtrelor de securitate din aeroportul Hamburg, relatează News.ro.

Potrivit primelor informaţii, până la 50 de persoane s-au plâns de probleme respiratorii şi iritaţii la nivelul ochilor după ce au intrat în contact cu substanţa necunoscută, relatează Reuters şi The Guardian.

”Colaborăm atent cu autorităţile pentru a strânge mai multe informaţii”, a declarat o purtătoare de cuvânt a aeroportului Hamburg.

Potrivit flightradar24.com, mai multe curse aeriene au fost direcţionate spre alte aeroporturi în urma incidentului din Hamburg.

Jurnaliştii The Guardian susţin că peste 50 de persoane au acuzat probleme respiratorii şi iritaţii la nivelul ochilor după ce au intrat în contact cu substanţa toxică, însă starea de sănătate a acestora nu este cunoscută.

Paramedicii îi examinează pe pasagerii afectaţi pentru a determina dacă au nevoie de îngrijiri medicale suplimentare.

De asemenea, autorităţile cred că substanţa s-ar fi putut răspândi prin intermediul sistemului de aer condiţionat în toate colţurile aeroportului din Hamburg.

Între timp, persoanele evacuate sunt obligate să aştepte în faţa aeroportului la temperaturi sub zero grade Celsius.

(News.ro)

Citește și...