Producătorul de jocuri Activision Blizzard a raportat un profit net de 254 de milioane de dolari pe ultimul trimestru, în creștere de la 159 de milioane, și vânzări mai mari, de 2,45 miliarde de dolari, față de 2,12 miliarde în aceeași perioadă a anului anterior.
Compania a mărit dividendele și a anunțat un plan de răscumpărare de acțiuni în valoare de un miliard de dolari, care va fi implementat în următorii doi ani.
Concomitent, veniturile din afaceri digitale s-au dublat, până la 1,45 de miliarde de dolari.
Ca urmare a anunțurilor, acțiunile companiei au crescut cu 9,5% pe bursă.
Rezultatele financiare pe trimestrul al patrulea din 2016 au depășit estimările, chiar dacă jocul ”Call Of Duty: Infinite Warfare”, lansat în noiembrie, a avut vânzări mai slabe.
În luna decembrie, analiștii băncii britanice Barclays și-au redus estimările pentru cel mai nou titlu din seria ”Call of Duty” cu 29%, până la 686 milioane de dolari.
Pe lângă această franciză, compania mai deține StarCraft, WarCraft, Diablo, Overwatch, Hearthstone și Candy Crush.