Republica Moldova va insista pentru retragerea necondiţionată a trupelor ruse din Transnistria

vocea.biz / 11.02.2017
Republica Moldova va insista pentru retragerea necondiţionată a trupelor ruse din Transnistria

Premierul Republicii Moldova, Pavel Filip, a declarat sâmbătă dimineaţa că va depune eforturi consecvente pentru a obţine retragerea necondiţionată a trupelor ruse din regiunea disputată Transnistria, transmite Radio Chişinău, citat de News.ro.

De asemenea, premierul moldovean a precizat că va insista în continuare pentru a obţine o misiune civilă cu mandat internaţional în locul actualei operaţiuni de menţinere a păcii din Transnistria, care este susţinută de trupele militare ale Rusiei.

Filip susţine că prezenţa trupelor străine pe teritoriul ţării reprezintă o încălcare a Constituţiei Republicii Moldova.

”Nu mai puţin important este şi acordul privind retragerea trupelor şi muniţiilor ruseşti de pe teritoriul Republicii Moldova, care a fost semnat încă din 1999, la summitul de la Istanbul”, a declarat premierul de la Chişinău.

Nici până în acest moment nu au fost implementaţi toţi termenii acordului de retragere a trupelor şi muniţiilor ruseşti, după cum acuză Republica Moldova.

(News.ro)

Citește și...