Sărbătoare mare astăzi. Ce trebuie să facă femeile – Tradiții și obiceiuri

În fiecare an pe data de 10 februarie este sărbătorit Sfântul Haralambie, Sfântul considerat de popor ca făcător de minuni, apărător de boli, dar mai ales de ciumă. A trăit în secolul al doilea după Hristos, fiind Episcop al Magneziei, în Asia Mică. A fost persecutat de către guvernatorul din vremea respectivă fiindcă nu se închina idolilor. Crezând că la vârsta sa înaintată (peste 100 de ani) nu va rezista chinurilor, tiranul Lucian a sperat că îl va convinge să renunțe la credința sa și să se lepede de Hristos. Dar Sfântul Haralambie a suportat chinurile groaznice, inclusiv jupuirea de viu, și nu a cedat. Multe minuni a săvârșit Sfântul și multe chinuri a suportat. În cele din urmă sufletul său a fost luat de Domnul înainte de a i se tăia capul, din ordinul împăratului Sever. Iar moaștele sale au fost luate chiar de fiica acestuia, Galina.

În această zi în care îl prăznuim pe Sfântul Haralambie, credincioșii respectă anumite tradiții și obiceiuri.
Femeile obişnuiesc să ducă la biserică în această zi colivă şi colaci, pentru a fi sfinţite de preot. Apoi acestea se împart persoanelor bolnave.
În această zi se fac pomeni pentru cei care au avut o moarte grea.
În unele zone ale țării în ziua Sfântului Haralambie oamenii cer preotului să facă agheazmă la biserică. Cei care beau această agheasmă și au credință se pot vindeca de diverse boli. De asemenea, se mai foloseşte la stropitul gospodăriilor al vitelor şi al pomilor.

Se spune că dacă plouă în această zi, ploaia va ține mult timp.
În unele regiuni ale ţării, femeile fac un colăcel, îl rup în patru şi le aruncă spre cele patru puncte cardinale pentru a alunga duhurile şi spiritele rele departe de casă.
Ocrotitor al celor ce se roagă la moaștele sale
Sfântul Haralambie s-a rugat către Domnul: „Mare este taina aceasta, Doamne, că m-ai învrednicit a vedea înfricoşata Ta slavă. Doamne, de-Ţi place Ţie, mă rog să dai slavă numelui Tău, ca oriunde se vor pune moaştele mele şi se va cinsti pomenirea mea, să nu fie foamete în locul acela sau aer stricăcios, care să piardă rodurile. Ci să fie mai ales în locurile acelea pace şi sănătate trupească, mântuire sufletească şi îndestulare de grâu şi vin, cum şi înmulţire de dobitoace, pentru trebuinţa oamenilor. Doamne, Tu ştii că oamenii sunt trup şi sânge, iartă-le lor păcatele şi le dă îmbelşugare din rodurile pământului, ca, cu îndestulare, pentru osteneala lor, să se sature şi să se îndulcească, preamărindu-Te pe Tine, Dumnezeul lor, Dătătorul tuturor bunătăţilor; iar roua ce se pogoară de la Tine, să le fie tămăduire. O! Doamne Dumnezeul meu, varsă peste tot darul Tău şi îi izbăveşte de boala ciumei”.