Șeful SRI, Eduard Hellvig, și ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, au fost audiați joi de membrii Comisiei parlamentare de Control a SRI, în legătură cu incidentele din timpul protestelor din Piaţa Victoriei.
SRI a trimis informări mai consistente despre violenţele care au avut loc la protestele din Piaţa Victoriei, din noaptea de 1 februarie, abia a doua zi, pe 2 februarie, după ce în seara violenţelor trimisese 3 SMS-uri către factori de decizie din MAI, informează Mediafax.
“Între cele două institutii SRI si MAI, exista o colaborare foarte buna, utila intre cele doua institutii, aceasta comunicare pare de intensitate maxima se deruleaza la nivelul conducerii în baza unor protocoale din anii anteriori, aceaste protocoale ar trebui imbunatatite pentru a da consistență colaborarii acestor două entități”, a spus preşedintele Comsiei SRI, Adrian Tuţuianu.
El a menţionat că între cele două instituţii au fost trimise SMS-uri cu privire la persoane care ar fi putut perturba manifestaţiile.
Directorul SRI, Eduard Hellvig, a declarat joi, înainte de audierea din Comisia de control al SRI, că nu îşi reproşează „absolut nimic” în urma violenţelor care au avut loc săptămâna trecută la protestele din Piaţa Victoriei, el ţinând să sublinieze faptul că Serviciul Român de Informaţii nu va fi implicat în nicio activitate politică atât timp cât se află sub conducerea sa.
„Colaborarea instituţională între SRI si MAI se face pe bază de protocol. Acolo, în protocol, sunt scrise toate mecanismele de colaborare între cele doua instituţii şi o să vi le comunice domnul preşedinte Ţutuianu după audieri”, afirmat Eduard Hellvig.
El a mai spus că întotdeauna vine cu documente la comisie care să ateste ceea ce susţine el în timpul audierii.
Chestionat dacă îşi reproşează ceva, directorul SRI a spus: „Nu, absolut nimic”.
„Niciodată SRI în mandatul meu nu va fi implicat politic în nicio activitate de asemenea gen”, a conchis Eduard Hellvig.
Alături de Hellvig, în fața Comisiei vor da explicații și ministrul de Interne, Carmen Dan, dar și șefii Jandarmeriei.
————————————————————————————————————————————————————————————-
Şedinţa Comisiei a fost convocată de preşedintele ei, Adrian Ţuţuianu. El i-a trimis vineri o scrisoare cu patru întrebări directorului SRI, Eduard Hellvig, în legătură cu protestele de stradă. Una dintre întrebări vizează dacă s-a urmărit slăbirea puterii de stat sau înlăturarea prin forţă a instituţiilor democratice ale statului, scrie News.ro.
Ţuţuianu a precizat că a primit un material din partea SRI pe acest subiect, la scurt timp după transmiterea scrisorii, material pe care a anunţat că membrii comisiei îl vor studia.
El a mai declarat vineri, pentru News.ro, că s-a făcut o solicitare Serviciului Român de Informaţii pentru ca membrii Comisiei să primească informaţii în legătură cu violenţele de la protestele care au avut loc în Piaţa Victoriei, urmând ca SRI să dea curs acestei cereri, pentru clarificarea tuturor aspectelor.
De asemenea, preşedintele comisiei de control al SRI a mai spus că vor fi audiaţi directorul SRI, Eduard Hellvig, ministrul de Interne, Carmen Dan, şeful Direcţiei de protecţie a Constituţiei din SRI, secretarii de stat din Ministerul de Interne, dar şi alte persoane cu funcţii de conducere în Poliţie şi Jandarmerie indicate ca destinatari ai SMS-urilor transmise în legătură cu protestele.
Discuţiile au loc şi în contextul unor dispute între ministrul de Interne, Carmen Dan, şi SRI, ea acuzând că nu a existat o bună comunicare instituţională. Ea a acuzat că nu a fost informată cu privire la grupurile violente care au atacat forţele de ordine ce asigurau securitatea la protestele din 1 februarie din Piaţa Victoriei, precizând că mesajul primit de secretarul de stat nu conţinea decât o informaţie cu caracter general, obişnuită, în cadrul schimbului de informaţii operative şi nu era semnat SRI. Ministrul a adăugat că ulterior a avut discuţii cu directorul SRI, Eduard Hellvig, cu care a stabilit că nivelul de comunicare ar trebui să se facă la un eşalon corespunzător.