Betsy DeVos, confirmată în postul de secretar al Educaţiei din SUA

vocea.biz / 08.02.2017
Betsy DeVos, confirmată în postul de secretar al Educaţiei din SUA

Miliardara republicană Betsy DeVos, cea mai controversată dintre secretarii preşedintelui Donald Trump, a fost confirmată la conducerea Departamentului Edcaţiei. Votul în Senat a fost foarte strâns, fiind decis de vicepreşedintele Mike Pence.

Nominalizarea sa de către Donald Trump a provocat atât de multă respingere în lumea educaţiei şi a sindicatelor, încât a fost nevoie ca vicepreşedintele Statelor Unite Mike Pence să se ducă la Capitoliu şi să voteze în persoană, aşa cum îi permite Constituţia în caz de egalitate, cum s-a întâmplat, după ce DeVos a primit 50 de voturi ”pentru” şi 50 ”împotrivă”.

Doi dintre republicani s-au alăturat celor 48 de senatori democraţi, într-o încercare de a o respinge pe DeVos.

”Votul de astăzi va ajuta fiecare copil să aibă o şansă să obţină cea mai bună educaţie posibilă”, a declarat Mike Pence.

Ultima dată când Senatul a respins o nominalizare datează din 1989, o infamie căreia republicana i-a scăpat cu un vot.

”Ea este cel mai puţin calificată într-un Guvern istoric de puţin calificat”, a acuzat liderul grupului democrat, Chuck Schumer.

O mişcare naţională de contestare s-a intensificat în ţară în ultimele săptămâni şi i-a asaltat pe senatori cu scrisori şi telefoane.

Timp de 24 de ore, senatorii democraţi s-au succedat în hemiciclu, inclusiv noaptea trecută, pentru a denunţa un secretar pe care l-au catalogat drept incompetent şi un inamic al educaţiei publice.

Invers, susţinătorii ei afirmă că venirea unui ”outsider” reprezintă cea mai bună şansă de reformare a unui sistem deficient, rămas în urma altor ţări dezvoltate.

”Senatorii protestează în vederea menţinerii statu-quoului”, a scris Donald Trump pe Twitter. ”Betsy DeVos este o reformistă, ea va fi un mare secretar al Educaţiei pentru copiii noştri!”.

Republicana este soţia miliardarului Dick DeVos, al cărui tată a fondat în 1959 Amway, societatea de vânzare directă care a devenit multinaţională. Tatăl lui Betsy DeVos, Edgar Prince, a fondat organizaţia conservatoare şi religioasă Family Research Council în 1983.

(News.ro)

Citește și...