Şefa UNJR explică cum trebuie reglementat abuzul în serviciu: Un stat de drept presupune respectul față de lege

Preşedintele Uniunii Naţionale a Judecătorilor din România, judecătorul Dana Gârbovan, a oferit soluții privind modul în care poate fi reglementat abuzul în serviciu și punerea în acord cu decizia Curţii Constituţionale din 2016.

Dana Gîrbovan afirmă că abuzul în serviciu trebuie să aibă un prag valoric, dacă se respect întocmai deciziile CCR. Totodată, Dana Gârbovan consider că trebuie menţionat clar ce înseamnă abuz prin prisma încălcării legilor, pentru a nu ajunge la mâna judecătorilor, care ar putea interpreta arbitrar.

”Un stat de drept presupune, prin definiție, respectul față de lege. Iar legea fundamentală, Constituția adică, spune că deciziile CCR sunt obligatorii, ceea ce înseamnă că legile neconstituționale – chiar parțial – trebuie puse în acord cu Constituția, exact prin prisma considerentelor reținute de Curtea Constituțională. Prin Decizia 405 /15 iunie 2016, CCR a motivat cum trebuie definită infracțiunea de abuz în serviciu pentru a fi in acord cu Constitutia. În decizia CCR se identifică trei puncte distincte ce trebuie avute în vedere de legiuitor în redefinirea acestei infractiuni: încălcarea unei dispoziții exprese din lege, necesitatea stabilirii unei vătămării grave produse prin infracțiune și definirea notiunii de act, atunci când vorbim de act al puterii judecătorești sau legislative”, afirmă Dana Gârbovan.

Argumentaţia preşedintelui UNJR:

Dana Gîrbovan (UNJR): Un referendum privind respectarea deciziei CCR înseamnă renunţarea la democraţia constituţională

Guvernul a modificat, prin OUG, Legea salarizării unitare

” 1. Încălcarea legii

Primul dintre ele este si cel mai evident: “Curtea constată că sintagma ‘îndeplineşte în mod defectuos’ din cuprinsul dispoziţiilor 25 art.246 alin.(1) din Codul penal din 1969 şi ale art.297 alin.(1) din Codul penal nu poate fi interpretată decât în sensul că îndeplinirea atribuţiei de serviciu se realizează ‘prin încălcarea legii’”. “Curtea statuează că neîndeplinirea ori îndeplinirea defectuoasă a unui act trebuie analizată numai prin raportare la atribuţii de serviciu reglementate expres prin legislaţia primară – legi şi ordonanţe ale Guvernului.”
Trebuie prevederea legala să fie expresă?

Răspunde tot Curtea: “Comportamentul interzis trebuie impus de către legiuitor chiar prin lege (…) neputând fi dedus, eventual, din raționamente ale judecătorului de natură să substituie normele juridice” – par.61 din decizie.

Cu alte cuvinte, încălcarea legii trebuie să fie flagrantă – legea îți interzice sau, deopotrivă, îți impune să faci ceva; nefiind permis că iîțelesul unei norme să poată fi clarificat prin decizia judecătorului, “deoarece, într-un asemenea caz, judecătorul ar deveni legiuitor”.

2. Nevoia stabilirii intensității vătămării produse prin infracțiune pentru a se justifica aplicarea unei sancțiuni penale.

Paragraful 69: “Curtea reţine că din perspectiva principiului „ultima ratio” în materie penală, nu este suficient să se constate că faptele incriminate aduc atingere valorii sociale ocrotite, ci această atingere trebuie să prezinte un anumit grad de intensitate, de gravitate, care să justifice sancţiunea penală”.

Paragraful 71: “Comisia de la Veneţia consideră că prevederile penale naţionale cu privire la „abuzul în serviciu”, „abuz de putere” şi expresii similare trebuie interpretate în sens restrâns şi aplicate la un nivel înalt, astfel încât să poată fi invocate numai în cazuri în care fapta este de natură gravă, cum ar fi, spre exemplu, infracţiuni grave împotriva proceselor democratice naţionale, încălcarea drepturilor fundamentale, subminarea imparţialităţii administraţiei publice ş.a.m.d.”.

Paragraful 76. Plecând de la cele expuse anterior, “Curtea constată că, în prezent, orice acţiune sau inacţiune a persoanei care se circumscrie calităţilor cerute subiectului activ, indiferent de gravitatea faptei săvârşite, poate intra în sfera normei de incriminare. Această constatare determină Curtea să aibă rezerve în a aprecia că aceasta a fost voinţa legiuitorului când a incriminat fapta de abuz în serviciu. Aceasta cu atât mai mult cu cât Curtea constată că legiuitorul a identificat şi reglementat la nivel legislativ extrapenal pârghiile necesare înlăturării consecinţelor unor fapte care, deşi, potrivit reglementării actuale se pot circumscrie săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu, nu prezintă gradul de intensitate necesar aplicării unei pedepse penale”.

Altfel spus Curtea Constitutionala, dupa o analiză amplă a noțiunii de “ultima ratio”, a reținut că există pârghii extrapenale pentru recuperarea unor eventuale prejudicii cauzate de funcționarii publici și a impus legiutorului stabilirea unei limite, a unui prag peste care dispozițiile penale să devină aplicabile.

Or, pentru ca legea să fie clară, predictibilă și previzibilă, un astfel de prag nu poate fi decât valoric, revenind legislativului obligația de a-l stabili.

CCR subliniează că “responsabilitatea de a reglementa (…), în acord cu principiul anterior menţionat, prevederile privind „abuzul în serviciu”, ţine (…) de autoritatea legiuitoare primară/delegată (Parlament/Guvern)”.

3. Definirea noțiunii de act

“Curtea observă că noţiunea de ‘act’, folosită de legiuitor în cuprinsul reglementării infracţiunii de abuz în serviciu, nu este circumstanţiată la o anumită natură a acestuia. Astfel, Curtea observă că această noţiune poate fi interpretată fie în sensul de act material realizat de o persoană, fie de act juridic normativ, definit ca izvorul de drept creat de organe ale autorităţii publice, învestite cu competenţe normative (Parlament, Guvern, organe administrative locale), fie ca act al puterii judecătoreşti. Din această perspectivă, Curtea observă că modalitatea de interpretare a noţiunii de ‘act’ poate determina o aplicare a legii care, într-o anumită măsură, interferează cu proceduri judiciare reglementate de legiuitor în mod expres printr-o legislaţie distinctă celei penale, cum ar fi procedura excepţiei de nelegalitate sau procedura căilor de atac împotriva hotărârilor judecătoreşti.” – par 79
Acest paragraf este foarte important, pentru că, deși nu o spune expres – în condițiile în care nu a fost sesizată cu aceasta – Curtea Constituțională lasă se se înțeleaga că extinderea răspunderii penale pentru acte ce aparțin exclusiv altor puteri – cea judecătorească și cea legislativă – pune și ea o problema de constituționalitate. Tema este de actualitate și merită o atenție sporită”.