LAST MINUTE Valentine’s Day 2017. Cină romantică, declarații de dragoste sau tir cu arcul pentru îndrăgostiți

Amalia Blanariu / 07.02.2017
LAST MINUTE Valentine’s Day 2017. Cină romantică, declarații de dragoste sau tir cu arcul pentru îndrăgostiți

Valentine’s Day 2017 se apropie cu pași repezi, iar pensiunile și hotelurile din întreaga țară fac ultimele pregătiri pentru a-i primi pe îndrăgostiți. Ofertele sunt extrem de numeroase în orice colț al țării, dar și în străinătate, iar pachetele sunt pentru toate gusturile și buzunarele. Există și unități de cazare care mizează pe oferte inedite de Ziua Îndrăgostiților, pentru a atrage cuplurile care vor să petreacă diferit sărbătoarea iubirii.

Consultantul în turism Traian Bădulescu spune că de Valentine’s Day principalele destinații interne pentru îndrăgostiții români sunt cu precădere stațiunile montane, în special Valea Prahovei, Predeal, Poiana Brașov și Bran-Moeciu, urmate de zonele rurale turistice, precum Bucovina, Maramureș, Mărginimea Sibiului, Neamț, nordul Olteniei, Munții Apuseni, preferate de cei care vor să se deconecteze de la viața agitată, stațiunile balneare, dar și orașele turistice, precum Brașov, Sibiu, Timișoara, Iași, Oradea sau Sighișoara.

În schimb, cei care vor să petreacă în străinătate optează cel mai des pentru city break-uri în destinații europene precum Paris, Viena, Amsterdam, Londra, Barcelona, Roma sau Lisabona.

”Mai există o categorie de turiști care merg în destinații exotice achiziționând pachete de 10 zile, însă nu merg acolo tocmai pentru a sărbători Valentine’s Day, ci, de multe ori, coincide perioada sejururilor lor cu Ziua Îndrăgostiților, pentru că această perioadă este una de vârf acolo, fiind foarte cald. Cele mai căutate destinații exotice sunt cele din Marea Caraibelor, cu Republica Dominicană și Cuba în topul preferințelor, Mexic, cele din Extremul Orient, fie că vorbim de Thailanda sau de circuitele în Thailanda, Laos, Vietnam și chiar și Singapore, dar și cele din Oceanul Indian, respectiv Maldive, Mauritius sau Seychelles”, a declarat, pentru Vocea.biz, Traian Bădulescu.

Cină romantică pe acorduri de pian, petale de trandafir, șampanie și bomboane, în hoteluri

Prețul unei ”escapade romantice” la un hotel de trei stele din Bușteni este de 500 lei de cuplu pentru 2 nopți de cazare într-o cameră dublă sau 600 lei într-o cameră superioară. Tarifele sunt valabile atât de Valentine’s Day, cât și de Dragobete, includ mic dejun, dar și petale de trandafir, șampanie și bomboane, pentru a le asigura îndrăgostiților o atmosferă cât mai romantică.
Pentru cei care vor să ajungă pe Valea Prahovei, un hotel de patru stele din Predeal mai are disponibile câteva camere duble la prețul de 560 de lei de cuplu, pentru 2 nopți de cazare cu mic dejun și cină festivă sâmbăta.

Cu oferte de Valentine’s Day vrea să își atragă cât mai mulți oaspeți și un hotel de cinci stele de pe litoral. Prețurile pentru o noapte de cazare sunt de 125 euro pentru camerele duble standard și 205 euro pentru apartamentele cu vedere la mare, în timp ce pachetele de două nopți variază între 183 euro și 330 de euro, în funcție de tipul de cazare preferat. Tarifele includ cazare cu mic dejun, ce poate fi servit și în cameră, fără costuri suplimentare, o cină romantică pe acorduri de pian cu program de muzică live, vin și fructe la sosire, precum și reducere de 20% la toate serviciile hotelului, în afara cinelor.

Decorațiuni romantice sau tir cu arcul, de Valentine’s Day, la pensiuni

Cei care vor să evite aglomerația din stațiuni pot opta pentru ofertele pensiunilor din centrul și nordul țării. Cu 400 lei de cuplu, o pensiune din Bazna, clasificată la trei stele, pune la dispoziția îndrăgostiților pachete cu două nopți de cazare cu mic dejun, în weekend-urile 10-12 și 17-19 februarie. Oferta include:

  •  primire tradițională în spiritul momentului
  •  cină de bun venit
  •  cină romantică (sâmbăta)
  •  tir cu arcul
  •  plimbări și vizite în sat pentru cei care vor să descopere satul ardelenesc.

Pentru a beneficia și de masa de prânz la această pensiune, turiștii trebuie să mai plătească 30 de lei de persoană.

”În acest an Valentine’s Day se sărbătorește într-o zi de marți, astfel că românii petrec într-unul din cele două weekend-uri dinainte sau după sărbătoare, însă cei mai mulți optează pentru perioada 10-12 februarie”, explică Bădulescu.

La 490 lei, cuplurile pot opta pentru un sejur de două nopți de cazare cu mic dejun, la o pensiune de patru stele din județul Argeș. Aici îndrăgostiții vor găsi în camere decorațiuni romantice, bomboane de ciocolată și vin, sâmbătă au parte de cină festivă într-o atmosferă romantică cu petrecere, dar au și acces la piscină, saună și jacuzzi, pentru că ”acolo unde domnește iubirea și imposibilul poate fi atins”, după cum se precizează în descrierea ofertei de Valentine’s Day.

Weekend romantic fără copii și fără semnal la telefon

Cuplurile care râvnesc la un weekend în care să se deconecteze total de cotidian pot opta pentru oferta de Valentine’s Day disponibilă la o fostă cabană de vânătoare a lui Ceaușescu, din județul Buzău. Pentru weekend-ul romantic gazdele promit un sejur liniștit în inima naturii, ”fără semnal la telefon și fără trafic”. În plus, în weekend-ul dedicat îndrăgostiților, copiii nu se pot caza, ”pentru a asigura un weekend romantic și liniștit”, după cum se precizează pe site-ul unității de cazare.

Prețul unui sejur de Valentine’s Day aici pornește de la 1.415 lei și poate ajunge la 2.174 lei, în funcție de varianta de cazare aleasă. Tarifele includ două nopți de cazare cu pensiune completă pentru doi adulți, o degustare de vinuri românești, ”apă plată de izvor” și accesul la toate facilitățile, respectiv: parcul proprietății, terenul de sport (tenis/fotbal/baschet), biblioteca cu zeci de cărți și o colecție de peste 150 de filme de proveniență română, engleză sau franceză, ”presa recentă de cea mai bună calitate”, închirierea echipamentelor de sport (rachete tenis, palete ping-pong și badminton, dar și mingiile necesare), Wi-Fi în zonele comune pentru rețele sociale și browsing și telefon fix.

Concursuri de declarații de dragoste și tratamente SPA, în stațiunile balneare

Cuplurile care râvnesc la un weekend de răsfăț pot opta pentru ofertele disponibile în stațiunile balneoclimaterice. La Băile Felix, tarifele variază între 518 lei și 740 lei de cuplu pentru 2 nopți de cazare în cameră dublă, în hoteluri de trei sau patru stele. Oferta include mic dejun în regim de bufet suedez, cină festivă cu muzică live în ziua de sâmbătă, 1 terapie SPA/persoană/pachet, sesiuni de AquaZumba, acces gratuit la piscinele interioare și în aer liber, sauna și sala de fitness, dar și programe de animație pentru cei care vin însoțiți de copii.

”Sărbătoarea iubirii e momentul perfect pentru o escapadă de weekend cu piscine și apă termală. Am pregătit inimioare roșii, cină la lumina lumânării, concurs de declarații de dragoste inedite și alte surprize dulci care fac bine îndrăgostiților”, precizează reprezentanții complexului balnear.

Cuplurile care vor să aibă parte de o ambianță luxuriantă pot opta pentru ofertele disponibile la un complex SPA de cinci stele din Băile Felix. Prețurile pachetelor pentru cupluri variază între 1.338 lei și 1.952 lei, în funcție de tipul camerei, și includ cazare, mic dejun și cină în regim de bufet suedez, cină festivă cu muzică live și invitați surpriză, în ziua de sâmbătă, 1 terapie SPA/persoană/pachet, reprezentând baie termală cu săruri de la Marea Moartă cu extract de perle, programe de animație pentru copii, sesiuni de AquaZumba, acces gratuit la aquapark unde sunt 14 piscine, acces gratuit la 2 tipuri de saună (uscată și umedă), fântâna de gheață și fitness studio, parcare și acces nelimitat la Wi-Fi.

Valentine’s Day cu festin românesc

În vreme ce hotelurile și pensiunile din întreaga țară caută să-i atragă pe îndrăgostiți cu decoruri romantice, șampanie sau bomboane de ciocolată, o pensiune din Maramureș mizează pe un festin pentru românii gurmanzi. Astfel, mergând pe premisa că ”dragostea trece prin stomac” și nicio mâncare nu este mai bună cum e cea de la mama acasă, gazdele oferă cazare cu demipensiune sau cu pensiune completă la 220 lei, respectiv 260 lei pe noapte de cuplu.

Pachetul include masa festivă cu aperitiv tradițional din produsele proprii, ciorbe specifice tradiționale, sarmale cu cârnați si costițe afumate, pâine și prăjituri de casă, cozonac, băuturi nealcoolice, dar și alcoolice, acestea din urmă fiind, de asemenea, specifice unui festin românesc, respectiv ”horincă de prune, afânată, bere și vin”.

”Turiștii care preferă turismul rural se îndreaptă către zonele cu tradiție care sunt mai apropiate de ei. Astfel, clujenii aleg cu precădere Maramureșul, în timp ce ieșenii merg în Bucovina”, explică Traian Bădulescu.

În ceea ce privește bugetul mediu alocat de Ziua Îndrăgostiților, consultantul în turism spune că pentru destinațiile interne românii dau în medie 100 – 150 de euro de persoană, ca să aibă parte, pe lângă cazare, de cină romantică și program special, mici cadouri tur romantic sau vizite la diferite obiective turistice. În schimb, pentru city break-uri românii dau în medie 250 – 300 de euro de persoană pentru cazare la hoteluri de 3 sau 4 stele și transport cu avionul.

Cât costă city break-urile în Europa de Valentine’s Day

Cuplurile care vor să petreacă Ziua Îndrăgostiților în Europa pot opta pentru city break-urile puse la dispoziție de agențiile de turism. Una dintre cele mai ofertante destinații romantice din vestul țării este Roma, cu prețuri sub 200 de euro de persoană pentru trei nopți de cazare cu mic dejun la hoteluri de 3 stele, transport cu avionul și taxe de aeroport.

Pentru aceleași condiții de transport și cazare la Veneția prețurile sunt în jurul valorii de 225 de euro, în timp ce pachetele în Londra, Florența sau Paris, orașul iubirii, sejururile se vând cu 250-300 de euro de persoană. În schimb, pentru trei nopți de cazare cu mic dejun într-un hotel de 3 stele din Barcelona, cu transport cu avionul și taxe de aeroport incluse, turiștii trebuie să scoată din buzunar circa 300 de euro de persoană sau chiar mai mult.

”Parisul rămâne o destinație atractivă pentru turiști, având în continuare cereri. În cazul acesta, scăderea a fost doar pe termen scurt. Turcia a înregistrat însă o scădere, cel mai afectat fiind Istanbulul, din cauza evenimentelor violente din ultimul an. Pe de altă parte, au crescut cererile pentru alte destinații europene care s-au remarcat ca fiind sigure, precum Austria, Croația sau Muntenegru. Pe plan european și România a început să fie văzută ca o destinație sigură. Am căpătat acest renume și în urma demonstrațiilor pașnice din ultimele zile”, conchide Traian Bădulescu.

Potrivit datelor unei agenții de turism online, cele mai vândute destinații de Valentine’s Day în acest an rămân, în continuare, capitalele europene Paris și Roma, urmate de Praga, Barcelona, Veneția și Londra, care au luat locul Istanbului și Amsterdamului în top. Cele mai multe city break-uri au fost achiziţionate de bucureșteni, preponderent bărbați, cu vârste cuprinse între 27 și 35 de ani.

Citește și...