Fostul preşedinte al României, Traian Băsescu i-a transmis un mesaj soţiei lui Sorin Grindeanu în care îi spune să fie “bărbată” şi să “nu mai lăcrimeze pentru câteva fluierături”.
Mesajul vine la scurt timp după ce soţia premierului, Mihaela Grindeanu s-a plâns de felul în care este tratat soţul ei şi de faptul că nu este “lăsat să demonstreze tuturor celor care nu cred în el, că e un om capabil, că are intenţii bune şi că poate duce la bun sfârşit un program din care românii au numai de câştigat.”
Într-o postare făcută pe pagina personală de facebook, fostul preşedinte susţine că “Patrioţii PSD-işti” s-au speriat de popor.” şi îi îndeamnă pe aceştia să nu-şi schimbe numerele de telefon şi nici să-şi închidă conturile de Facebook.
“Patrioţi şi iubitori de popor din PSD, nu vă schimbaţi numerele de telefon, nu vă închideţi conturile de facebook. Luaţi viaţa de politician aşa cum este în România. Şi nu uitaţi, voi aţi început. Îi văd pe „Patrioţii înspăimântaţí” din PSD plângându-se pe toate televiziunile că cineva le-a făcut publice numerele de telefon şi adresele, că primesc ameninţări, înjurături şi blesteme pentru ei, pentru soţii şi copii prin sms, în dialog direct sau pe facebook”, a scris Băsescu.
Acesta şi-a continuat postarea spunând că a trecut prin aceleaşi situaţii în urmă cu nişte ani dar nu s-a plâns la televiziuni.
“Patrioţii înspăimântaţi” se plâng că sunt înfricoşaţi, se simt urmăriţi, îşi simt ameninţată liniştea burgheză de tip socialist, familia, integritatea, averea, viaţa, drept pentru care plâng ca nişte spălătorese pe la toate televiziunile.
„Patrioţii înspăimântaţi” de la PSD uită că, acum 3 – 4 ani, urlau pe stadioane, în pieţe publice, în sate şi oraşe, din străfundul bojocilor lor, “Băsescu la puşcărie“. V-aţi întrebat atunci cum se simţea familia mea, măi “patrioţi înspăimântaţi”, fie că era vorba de soţie sau de cele două fete? Nu m-am dus să mă plâng la televiziuni. Am considerat că bătălia mea pentru a apăra România de voi are un cost”, a mai scris Băsescu.
Traian Băsescu îi acuză pe PSD-işti că i-au făcut publică adresa dar că şi-a asumat acest lucru dar şi faptul că şi-a desecretizat numerele de telefon.
“Şi încă ceva, măi “Patrioţi înspăimântaţi” de la PSD: adresa reşedinţei mele a fost făcută public cunoscută de colegul vostru Victor Viorel Ponta încă din 2015.
Telefoanele mele (mobilul şi fixul de acasă) sunt public cunoscute de un an şi jumătate, pentru că eu mi-am asumat acest lucru.
Primesc zilnic sute de telefoane şi mesaje, şi nu mă sperii deloc. Mesaje cu ameninţări, altele cu blesteme pentru mine şi familie, altele cu înjurături sau jigniri, altele cu mesaje de la oameni atinşi de aburii alcoolului, dar cele mai multe sunt conversaţii plăcute, altele aspre despre ce am făcut sau despre ce cred oamenii că nu am făcut, dar trebuia să fac, cu oameni care vor să discutăm despre ţară sau despre problemele lor. Dar, din toate aceste telefoane, plăcute sau nu ca mesaj, aflu o mulţime de lucruri despre oameni, fie că sunt în ţară sau munesc în străinătate. Şi atunci îmi spun că merită să nu-mi schimb numărul de telefon”, a mai spus Băsescu.
Fostul preşedinte şi-a încheiat mesajul cu un sfat către Mihaela Grindeanu pe care o sfătuieşte să o sune pe Maria Băsescu în cazul în cazul în care are nevoie de curaj.
“PS – Doamnă Grindeanu, fiţi bărbată şi nu lăcrimaţi pentru câteva fluierături. Sunteţi soţia Primului Ministru al Guvernului României, ce Dumnezeu! Asta-i viaţa în stratosferă, iar, dacă aveţi nevoie de ceva curaj, sunaţi-o pe Maria”, a încheiat Traian Băsescu.