Comisiile juridice au avizat favorabil, vineri, bugetul Minsiterului Justiţiei, în rândul priorităţilor numărându-se contrucţia a două noi penitenciare şi a unui cartier pentru că judecătorii de la Înalta Curte îşi desfăşoară activitatea sunt condiţii improprii, potrivit ministrului Florin Iordache, informează Mediafax.
”La investiţii avem nişte priorităţi şi în acest an vom finaliza anumite tribunale şi judecătorii, iar în ceea ce priveşte Administraţia Naţională a Penitenciarelor avem o creştere faţă de anul trecut”, a declarat ministrul Justiţiei, Florin Iordache.
El a susţinut că a avizat construcţia a două noi penitenciare, modernizarea actualelor condiţii de detenţie şi creşterea indemnizaţiei pentru hrană cu 50%.
”Prioritatea ministerului este aceea de a construi acel cartier pentru justiţie, susţinem în continuare. Din păcate, s-a pierdut un an, a fost un memorandum semnat de vechea conducere a ministerului, prin acel memorandum pe care noi l-am preluat, din fericire avem şi sumele necesare pentru construire, ne-am întâlnit ieri cu Banca Mondială, în cadrul acelui memorandum sunt alocate surse pentru construcţia unui nou sediu pentru Inalta Curte, pentru că condiţiile în care îşi desfăşoară judecătorii de la Inalta Curte activitatea sunt condiţii improprii şi noi susţinem în continuare”, a detaliat Florin Iordache.
El a afirmat că speră ca şi sediul CSM să fie mutat, în următorii doi ani, în cartierul Justiţiei.
”Dacă pentru aceşti doi ani şi jumătate măcar o parte, o secţie putem să o mutăm în altă parte nu aveam o problemă. Al doilea sediu este cel care vizează CSM, în acest moment îşi desfăşoară activitatea într-un sediu impropriu şi noi susţinem ca şi lucrările CSM să se desfăşoare şi sperăm că în doi ani şi jumătate să mutăm şi CSM în acest cartier al justiţiei. Dacă vom găsi la RA-APPS condiţii şi sediu fără îndoială noi susţinem în continuare şi ca CSM în aceşti doi ani şi jumătate să se poată muta”, a mai spus Iordache.
Deputaţii din comisiile de specialitate au adoptat şi patru amendamente propuse de PNL.
Amendamentele liberalilor vizează suplimentarea sumelor prevăzute la capitolul cheltuieli de personal pentru Ministerul Justiţiei cu 60.000 de lei, în vederea finanţării a 500 de posturi din schema de personal a serviciilor de probaţiune.
PNL a mai cerut şi suplimentarea veniturilor destinate bunurilor şi serviciilor cu 36.000 de lei pentru dublarea alocaţiei de hrană. 30.000 de lei au fost aprobaţi şi pentru realizarea de constructii de noi spaţii de detenţie şi pentru modernizarea celor existente.
Deputaţii au adoptat şi un amendament care vizează suplimentarea cu 20 de milioane de lei a bugetului destinat implementarii sistemului cu brăţări electronice.
Comisiile reunite au avizat pozitiv şi bugetele Avocatului Poporului, CCR, ANI, ÎCCJ, CSM, Ministerul Public, Consiliul Legilativ, Ministerului pentru Relaţia cu Parlamentul, Autorităţii Naţionale de Supraveghere a Prelucării Datelor cu Caracter Personal, Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, Consiliului legislativ.
Bugetul Ministerului Justiţiei a fost adoptat duminică de comisiile de Buget-Finanţe, cele 27 de amendamente fiind respinse, inclusiv cele patru ale PNL care au trecut de comisiile Juridice cu aprobarea ministrului Florin Iordache.
Secretarul de stat Mariana Moţ a declarat, în şedinţa Comisiilor reunite, că fondurile care revin Ministerului Justiţiei asigură în condiţii normale de funcţionare atât pentru minister, cât pentru unităţile subordonate.
În ceea ce priveşte fondurile alocate pentru penitenciare, Mariana Moţ a susţinut, la solicitarea deputaţilor din opoziţie, că pentru a se evita condamnarea României la CEDO, pe lângă suplimentarea indemnizaţiei de harnă, s-a decis ”să se dea în folosinţă un număr de 526 de noi locuri în penitenciare”, iar ”pe lângă aceastea vor fi modernizate 700 de locuri”.
Comisiile de Buget au respins cele patru amendamente propuse de PNL, cu care ministrul Justiţiei, Florin Iordache, a fost de acord şi care au fost votate în unanimitate de Comisiile juridice reunite.
Ministerul Finanţelor a susţinut că nu există temei legal pentru a face bugetarea. ”Când vom avea o normă legală vom putea supune la vot o alocare bugetară”, a explicat Viorel Ştefan.