Preşedintele USR, Nicuşor Dan, l-a criticat pe premierul Sorin Grindeanu pentru intenția sa de a de a porni şi conduce o dezbatere privind modificarea Codurilor penale de la actualul text al OUG 13. Acesta a precizat că ”Grindeanu a minţit când a spus că proiectul ordonanţei a vrut să pună în acord deciziile Curţii Constituţionale cu Legea”. Nicușor Dan a adăugat că este o victorie a străzii, însă presiunea trebuie să continue ”cel puţin până la respingerea în regim de urgenţă a proiectului de lege privind graţierea”.
”Este o victorie uriaşă a străzii, de care toţi politicienii vor ţine cont de acum încolo. Respect pentru toţi cei care au ieşit în stradă în oraşele din România şi din afară. Presiunea trebuie să continue cel puţin până la respingerea în regim de urgenţă a proiectului de lege privind graţierea, pe care Guvernul l-a depus la Parlament. Grindeanu a minţit şi în seara asta când a spus că proiectul ordonanţei a vrut să pună în acord deciziile Curţii Constituţionale cu Legea. Cu un tupeu nemăsurat, Grindeanu s-a oferit să discute cu reprezentanţii partidelor modificarea Codului Penal, pornind de la actualul text al OUG, mai puţin limita de 200.000. Nu se pune problema ca Grindeanu să conducă discuţiile pe acest subiect şi cu atât mai puţin că dezbaterea să plece de la actualul text. Grindeanu trebuie doar să abroge OUG şi să plece”, a scris Nicuşor Dan pe Facebook.
Premierul Sorin Grindeanu a precizat sâmbătă seara că duminică Guvernul se va reuni într-o şedinţă de urgenţă pentru abrogarea OUG 13.