Cinci persoane, între care un băiat de 12 ani, au fost rănite, vineri seară, în urma unui accident produs în localitatea argeşeană Buzoeşti, după ce şoferul unui autoturism a ieşit dintr-o benzinărie fără să se asigure şi s-a ciocnit cu un autoturism care circula regulamentar şi în care se aflau trei adulţi şi un copil, notează News.ro.
Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie Judeţean Argeş, accidentul s-a produs pe drumul dintre localităţile Costeşti şi Alexandria, în condiţiile în care şoferul unui autoturism Audi a ieşit dintr-o benzinărie fără să se asigure şi a intrat în coliziune cu un autoturism Dacia Logan.
În urma impactului, şoferul din Audi, care era singur în maşină, dar şi cei patru pasageri ai autoturismului Dacia Logan – un băiat în vârstă de 12 ani, un bărbat care conducea autovehiculul şi două femei – au fost răniţi.
Cei cinci au fost preluaţi de echipaje medicale şi transportaţi la spital.
Primele informaţii arată că una dintre femeile aflate în Logan are leziuni grave, ea suferind fracturi la ambele picioare.
(News.ro)