Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) au pus sechestru asigurător pe mai multor bunuri şi terenuri, precum şi pe trei fabrici ce aparțin firmelor puse sub acuzare în dosarul “Murfatlar”.
Procurorii anticorupție au dispus măsura sechestrului asigurator asupra mai multor bunuri, terenuri și asupra a trei fabrici de producere a băuturilor alcoolice ce aparțin inculpaților: Murfatlar Romania S.A., Euroavipo S.A., Bartenders Distilleries SRL, Compania de Supraveghere IG SRL, Hecta Viticol SRL, General Gas Management SRL, pana la concurența sumei de aproximativ 500.000.000 lei”, se arată într-un comunicat remis de DNA.
Procurorii DNA au pus sub acuzare, până în prezent, 41 de persoane – oameni de afaceri şi funcţionari din cadrul Ministerului Finanţelor şi ANAF – şi 9 firme în dosarul de evaziune fiscală de la Murfatlar, în care prejudiciul se ridică la 600 milioane lei prin fraude în domeniul producerii şi comercializării băuturilor alcoolice.
În ordonanţele procurorilor se arată că în perioada 2010 – 2014, societăţile Murfatlar România SA, Euroavipo SA şi Bartenders Distilleries SRL, cu activitate de producere şi comercializare a băuturilor alcoolice, cu ajutorul celorlalte firme menţionate, toate societăţi deţinute, administrate sau controlate în fapt de inculpaţii George Ivănescu, Cătălin Bucura, Gheorghe Zlotea, Constantin Cîrciumaru, Gheorghe Cosmin Popescu, Cătălin Florian Vasilescu şi Sorin Vasile Săvoiu, au produs un prejudiciu total de 597.218.168 lei (aproximativ 132 milioane de euro) bugetului de stat prin sustragerea de la plata obligaţiilor fiscale.
Totodată, sunt urmăriţi penal mai mulţi directori din Ministerul Finanţelor Publice şi ANAF, dar şi fostul secretar de stat Mariana Vizoli şi şeful Antifraudă, Daniel Diaconescu.