Președintele Klaus Iohannis a sosit vineri, la Valletta (Malta), la reuniunea informală a Consiliului European, principalele teme de pe agenda reuniunii vizând probleme de actualitate de pe agenda Uniunii Europene. La sosirea la reuniunea liderilor europeni, președintele Klaus Iohannis a declarat presei străine că situația din România este una complicată, dar a precizat că sute de mii de oameni sunt în stradă.
”Situația din România este foarte complicată și am sute de mii de români de-ai mei în stradă, am încredere în românii mei”, a spus șeful statului. ”Trebuie să găsim o soluție la această problemă și cred că vom găsi una. Investițiile nu sunt afectate, oamenii de afaceri trebuie să știe că este o problemă de principiu”, a mai spus el, potrivit Digi24.
Reuniunea are loc și în contextul în care situația politică din România a declanșat o dezbatere în Parlamentul European, a atras atenția cancelariilor europene care au reacționat prin intermediul ambasadelor, iar Comisia Europeană a cerut deja Guvernului să renunțe la ordonanța privind codurile penale și a averitzat asupra subminării luptei anticorupție, fiind de așteptat ca șeful statului să aibă discuții cu oficiali europeni, în marja Consiliului, deși pe agenda oficială nu sunt anunțate alte întâlniri. În același timp, încă de săptămâna trecută, președintele a avut convorbiri cu cancelarul Germaniei Angela Merkel, care a transmis că susține lupta anticorupție.
Potrivit unui comunicat al Administrației Prezidențiale, la reuniunea europeană se va discuta despre migraţie şi pregătirea reuniunii liderilor Uniunii Europene, care va avea loc la Roma, în luna martie, moment când se vor aniversa 60 de ani de la semnarea Tratatului de la Roma.
În pregătirea Summitului informal de la Roma, discuțiile se vor desfăşura în format UE27 şi se vor baza pe un document care identifică posibile direcţii strategice de evoluţie ale Uniunii asupra cărora membrii Consiliului European vor trebui să se pronunţe cu ocazia Summitului de la Roma. ”Poziţia României privind viitorul Europei are în vedere în mod prioritar consolidarea şi aprofundarea proiectului european. România susţine pentru Summitul de la Roma un mesaj clar de unitate a Uniunii Europene, menit să conducă la reconstruirea încrederii cetăţenilor europeni în proiectul european”, se menționează în comunicat.
Referitor la chestiunea migraţiei, obiectivul reuniunii este adoptarea unei Declaraţii politice cu privire la gestionarea fenomenului migraţiei. Declaraţia pe care liderii europeni urmează să o agreeze se referă la principalele măsuri care se intenţionează să fie implementate în perioada următoare pentru asigurarea unui control eficient al graniţelor externe ale Uniunii Europene.
Preşedintele va exprima susţinerea pentru o politică de migraţie sustenabilă a UE, prin asigurarea unui control efectiv al graniţelor externe ale Uniunii şi prin reducerea semnificativă a fluxurilor migratorii spre Europa.
De asemenea, şeful statului va insista pentru necesitatea identificării unor soluţii pe termen lung pentru combaterea cauzelor profunde ale migraţiei.
În ceea ce priveşte finanţarea măsurilor avute în vedere pentru gestionarea migraţiei, Iohannis va pleda pentru utilizarea mai eficientă a instrumentelor financiare deja existente la nivelul UE dedicate acestui scop, potrivit sursei citate.