USR cere Parchetului să investigheze cu “maximă celeritatate” informaţii potrivit cărora PSD ar fi în spatele manifestărilor galeriilor unor cluburi sportive, a declarat, joi, purtătorul de cuvânt al USR, Dan Barna, afirmând că MAI a intervenit cu întârziere, notează Mediafax.
“Solicităm Parchetului să investigheze cu maximă celeritate şi seriozitate prezumpţia care a apărut în spaţiul public, că PSD ar fi în spatele acestor manifestări ale galeriilor unor cluburi sportive. Se ştie, galeria Dinamo este apropiată de PSD, a participat anterior la mitinguri şi evenimene pro-PSD”, a spus purtătorul de cuvânt al USR, Dan Barna.
Dan Barna a afirmat că suspiciuniile sunt încurajate de faptul că MAI a intervenit cu o întârziere de aproape două ore la protestele din Capitală, timp în care “huliganii” s-au manifestat în spaţiul public.
“Avem această suspiciune pentru că dacă ne uităm la modul în care MAI a înţeles să intervină, au fost aproape două ore în care manifestările huliganice au fost lăsate să se întâmple. Am fost acolo. Reţinerile au început în jurul orei 00:00. Deci, a fost o perioadă în care nu s-a intervenit în nici un fel. Forţele de ordine ale MAI privind ca la teatru cum aceşti huligani s-au manifestat în spaţiul public, deturnând evenimentul şi alungând adevăraţii protestatari”, a spus Barna.
Purtătorul de cuvânt al USR a mai spus că solicitarea făcută Pachetului este legitimată şi de afirmaţia ministrului de Interne, care “a declarat că informaţiile pe care a admis astăzi că le-a primit nu erau de natură a aduce noutate”.
Sursa: Mediafax