UPDATE: Ministrul Justiţiei, Florin Iordache, a declarat, pentru News.ro, că nu a demisionat şi nici nu intenţionează să facă acest lucru, dar a delegat către secretarul de stat Constantin Sima atribuţiile sale pentru “chestiuni curente”.
Întrebat dacă a demisionat din funcţie sau intenţionează să facă acest lucru, Iordache a negat. “Nu, şi nu voi demisiona, dar pentru chestiuni curente semnează Sima (Constantin Sima, secretar de stat – n.r.)”, a spus ministrul.
Ministrul Justiţiei, Florin Iordache, şi-a delegat atribuţiile către secretarul de stat Constantin Sima.
Ministrul Justiţiei, Florin Iordache, şi-a delegat atribuţiile către un secretar de stat pentru perioada 1-7 februarie, au declarat joi oficiali din minister, citați de Mediafax.
Sursele citate nu au precizat motivul deciziei, dar susțin că ministrul Iordache va fi prezent la dezbaterea bugetului în Parlament.
Ordonanța de urgență privind modificarea codului penal va intra în vigoare săptămâna viitoare, după expirarea termenului de 10 zile prevăzut în actul normativ emis marți seara și publicat în aceeași noapte în Monitorul oficial.