Protestatarii din Sibiu, pentru a doua seară la poarta președintelui: ”Iohannis e cu noi”

Vocea.biz / 01.02.2017
Protestatarii din Sibiu, pentru a doua seară la poarta președintelui: ”Iohannis e cu noi”

Protestatarii de la Sibiu, al căror număr a ajuns la 23.000 şi care au plecat în marş prin oraş în urmă cu aproape trei ore, s-au oprit în faţa casei şefului statului, unde au scandat ”Iohannis e cu noi”, notează News.ro.

Protestatarii sibieni şi-au continuat marşul pe traseul stabilit, iar în jurul orei 21.50 s-au oprit în faţa casei preşedintelui Klaus Iohannis, de pe strada Bâlea, unde au scandat ”Iohannis e cu noi”.

În zona locuinţei şefului statului a fost mobilizat un dispozitiv special de forţe de ordine.

Înainte de a ajunge la casa preşedintelui, protestatarii s-au întâlnit cu membri ai galeriei echipei CSU Sibiu, care au ajuns la protest după finalul meciului de baschet desfăşurat la Sala ”Transilvania”.

Pe durata meciului de baschet, în sala de sport s-a strigat ”Uniţi salvăm toată România” şi ”PSD, ciuma roşie”, iar la finalul meciului circa 2.000 de oamen au rămas în sală şi au cântat o variantă reinterpretată a cântecului ”Acolo este ţara mea” a lui Tudor Gheorghe.

La ora transmiterii acestei ştiri, manifestanţii mărşăluiesc către Piaţa Mare din Sibiu, de unde au plecat în jurul orei 19.00.

Sibienii au început să se strângă în Piaţa Mare din Sibiu încă de la ora 17.00, când a fost programat să se declanşeze protestul autorizat de Primărie. Cei mai mulţi dintre manifestanţi au ajuns însă în zona centrală a oraşului după ora 19.00, oră la care se făcuse apelul pe Facebook.

După ora 19.00, în zona centrală erau cel puţin 2.500 de oameni, care au pornit în marş pe bulevardul pietonal, mii de persoane alăturându-li-se pe parcurs.Oamenii strigă lozinci împotriva Guvernului, a PSD şi a ministrului Justiţiei şi strigă ”Ieşiţi din casă dacă vă pasă” şi ”Demisia”, dar şi mesaje de susţinere pentru preşedintele Klaus Iohannis.

La sediul organizaţiei municipale a PSD Sibiu, protestatarii s-au oprit timp de câteva minute şi au strigat ”PSD, ciuma roşie”, ”Hoţii”, ”Afară cu PSD din ţară”.

Marşul a continuat până la Prefectura Sibiu, unde s-a cerut demisia Guvernului, apoi la Palatul de Justiţie, unde s-a solicitat demisia ministrului Justiţiei.

Protestul este autorizat până la ora 23.00, manifestanţii urmând să ajungă din nou în Piaţa Mare, de unde au pornit.

Sursa: News.ro

Citește și...