Piața de fitness este în continuă creștere în România – de la 250 milioane de euro, cât valora în 2015, la circa 290 de milioane de euro în 2016, potrivit estimărilor 7card, unul dintre principalii jucători în domeniu. Însă cultura sportului nu este încă suficient de dezvoltată în țara noastră, doar 6% din populația activă la nivel urban (circa 5 milioane, potrivit ultimelor date INS) practicând activități sportive în mod regulat la sală, ceea ce înseamnă aproximativ 300.000 de persoane.
Piața este ajutată de rețelele de fitness care se îndreaptă către companiile dornice să le ofere angajaților un beneficiu extrasalarial. Astfel, compania suportă în totalitate sau un anumit procent din costul abonamentului, și toată lumea are de câștigat: angajatul, pentru că poate practica un sport la costuri acceptabile, compania, pentru că motivația salariaților crește, și sălile de sport, care își îngroașă rândurile clientelei.
O astfel de rețea este 7card, care anul trecut a înregistrat o cifră de afaceri de 12 milioane de lei (2,7 milioane de euro), în creștere cu 60 % față de valoarea precedentă, un ritm mai mare decât piața în ansamblu, care a crescut cu 15-20% anul trecut, depășind cifra de 290 de milioane de euro.
Numărul utilizatorilor activi ai 7card a crescut cu circa 70% în ultimul an, ajungând în ianuarie anul acesta la 19.000 de persoane. Numărul companiilor abonate la 7card a ajuns la 731, față de 390 în 2015, iar al sălilor de sport partenere la peste 450, față de 228 în anul precedent.
Un segment care a contribuit la creșterea numărului de utilizatori a fost provincia, Benefit Seven, compania care administrează 7card, fiind extrem de activă în 2016 în afara Bucureștiului, prin atragerea în rețea a 223 centre de fitness și wellness din peste 34 orașe.
Astfel, a fost întâmpinată nevoia companiilor partenere de a-și fideliza angajații și prin accesul la sport. În prezent, 7card are acoperire națională.
În prezent, 40% dintre utilizatorii 7card sunt din afara Capitalei, față de doar 16% în 2015. Potrivit datelor companiei, ardelenii sunt cei mai sportivi. După București, cei mai mulți abonați sunt din Cluj-Napoca, Timișoara, Brașov, Iași.
O creștere se observă și la numărul de actvități sportive sau de recreere alese de utilizatori. Desi ponderea semnificativă (70%) este în continuare deținută de activitățile de fitness, activitățile sportive recreative precum escalada, dansurile, yoga, tenis, squash sau relaxarea la piscine, au crescut simțitor ca utilizare (plus 30% față de 2015). În plus, anul acesta au fost incluse în rețeaua 7card și patinoarele.
”Fitness-ul rămâne regele sportului în România, dar nu mai e atotputernic. Se fragmentează oferta, inclusiv dansul face parte din activitățile care sunt în creștere”, precizează Andrei Crețu, co-fondator 7 card.
De asemenea, acesta a spus că o cerere în creștere este înregistrată pe segmentul activităților specifice copiilor și familiilor. În acest sens, compania s-a îndreptat către parcuri tematice, care constituie oferta pe timp de vară pentru angajații care au familii. Chiar și bebelușii merg, mai nou, la înot.
”Preferința pentru tipuri de activități recreative confirmă apetitul utilizatorilor pentru o diversitate cât mai mare. Satisfacția utilizatorului crește odată ce experimentează tot mai multe moduri antrenante de a rămâne în formă, fără ca exercițiul fizic să mai fie “un task suplimentar”, ci o experiență plăcută. Așa cum ar trebui să și fie. Timpul mediu petrecut de români într-un astfel de centru este de o oră și treizeci de minute, spre deosebire de alte țări din Europa unde această durată este de doar 45 de minute”, spune și Iulian Circiumaru, co-fondator 7card.
La nivelul anului trecut, valoarea medie a abonamentului 7card a fost de 140 lei în București, respectiv 90 lei în restul orașelor din rețea (Timișoara, Cluj-Napoca, Sibiu, etc.).
În provincie, prețurile pleacă și de la 60-70 de lei, iar în București de la 100 de lei.
Pentru 50% dintre utilizatorii 7card, angajatorii suportă costul abonamentului. Companiile care oferă preponderant acest beneficiu angajaților activează în sectoare precum: IT, finanțe, automotive, banking, telecom, retail, servicii. Însă angajații care profită cel mai mult de pe urma acestui beneficiu sunt cei din IT și automotive, băncile fiind pe ultimul loc la acest capitol.
O explicație a situației din bănci ar fi legată, potrivit reprezentanților 7card, de comunicarea internă. Practic, mesajul nu ajunge mereu la toți angajații. Pe de altă parte, există unele companii care pun mare accent pe dezvoltarea unei culturi a mișcării, un exemplu fiind încurajarea participării la maratoane a angajaților.
Pentru 2017, planurile Benefit Seven vizează dublarea cifrei de afaceri, la aproximativ 4,5 milioane de euro, a numărului de abonați, la peste 30.000, respectiv creșterea cu 40% a companiilor partenere.
”Introducem deja, de la începutul acestui an, posibilitatea plății în rate a abonamentelor, posibilitatea înscrierii a doi însoțitori (față de doar unul în 2016), diversificarea activităților care se pot accesa cu 7card introducând activități noi, precum accesul în patinoare în sezonul rece sau piscine în aer liber în sezonul cald”, spune Andrei Crețu.
Compania Benefit Seven a fost înființată în 2011 și are trei acționari: Andrei Crețu, Iulian Cîrciumaru și Cătălin Ivașcu. Compania a introdus în România conceptul de carduri unice cu acces concomitent la mai multe săli de sport și wellness.
În februarie 2016, compania Sodexo a preluat 20% din acțiunile Benefit Seven, companie ce deține 7card.
Principalul concurent al 7card pe piața locală este rețeaua Worldclass, care practică în mediul corporate o medie de preț de 225 de lei pe lună pentru un abonament.