Cum accesezi parolele salvate în Chrome de pe orice dispozitiv

vocea.biz / 01.02.2017
Cum accesezi parolele salvate în Chrome de pe orice dispozitiv

Ne-am obișnuit să permitem browserului preferat să ne salveze parolele tastate, iar parolele salvate în Chrome sunt sincronizate cu contul Google pentru a fi accesate online.

Fiecare dintre noi preferă un anumit browser și fiecare dintre ele include anumite avantaje și dezavantaje. Safari, de exemplu, oferă o autonomie mai mare pe Mac, Opera pare să sporească durata de viață a laptopurilor cu Windows.

Pe de altă parte, Google Chrome stă foarte bine la capitolul extensii, iar dacă vă autentificați cu contul Google, datele voastre de navigare sunt sincronizate între mai multe PC-uri și dispozitive mobile. Mai mult decât atât, există o serie de informații pe care le găsiți direct pe site-ul Google, chiar și după ce nu mai folosiți Chrome, scrie Playtech.ro.

De această dată, vom detalia funcționalitatea managerului de parole oferit de Chrome. Pe lângă faptul că vă păstrează pe PC sau Mac toate parolele pe care le doriți salvate la navigare, același manager salvează acele informații pe serverele gigantului din Mountain View, în spatele contului vostru Google.

Astfel, dacă vă pierdeți PC-ul sau vă este furat, puteți foarte ușor să vedeți parolele tastate online de-a lungul anilor pe orice computer conectat la internet.

Pentru a vă vedea parolele salvate în Chrome de oriunde, este suficient să accesați adresa passwords.google.com. Aceasta funcționează la fel de bine de pe PC, Mac sau mobil, indiferent de browser.

Primul pas este să vă autentificați cu numele de utilizator și parola de Google. Câteva momente mai târziu, pe ecran va apărea întreaga listă de nume de utilizatori, parole și site-uri web pe care le-ați folosit. Din motive de securitate, parolele sunt acoperite cu steluțe inițial, dar cu un simplu click pe acele steluțe, acestea sunt dezvăluite.

Opțional, puteți șterge unele dintre parolele pe care nu le mai doriți pe serverele Google printr-un click pe simbolul X din dreptul fiecăreia. (Playtech.ro)

Tags:
Citește și...