Preşedintele ICCJ Cristina Tarcea a declarat, miercuri, la Europa FM, că Guvernul a adoptat OUG privind modificarea Codului Penal şi a Codului de Procedură Penală fără avizul CSM, membrii CSM fiind puşi în faţa faptului împlinit, scrie News.ro.
“Această ordonanţă de urgenţă a fost adoptată fără avizul CSM-ului, aşa cum prevede legea, prin urmare, am fost puşi în faţa faptului împlinit. La ora actuală, în acest moment, nu cred că ar trebui să vorbim neapărat despre ordonanţa aceasta şi efectele ei”, a afirmat Tarcea.
În opinia şefei istanţei supreme, toată lumea, indiferent de poziţia socială, politicieni, jurişti, oameni simpli, trebuie să se gândească spre ce vrem să ne îndreptăm: “spre un stat de drept, guvernat de legi, de morală sau spre altceva”.
Guvernul a aprobat, marţi, prin Ordonanţă de Urgenţă, mai multe modificări ale Codului Penal şi ale Codului de Procedură Penală. Ele se referă la definirea şi pedepsirea abuzului în serviciu, stabilind şi un prag minim de 200.000 de lei de la care acesta este faptă penală, lărgesc categoria persoanelor care ies de sub incidenţa prevederilor referitoare la favorizarea infractorului şi stabilesc că denunţul este valabil doar dacă este făcut în termen de şase luni de la comiterea faptei.