Zeci de mii de bărbaţi gay şi bisexuali găsiţi vinovaţi, în urmă cu zeci de ani, de infracţiuni sexuale, în Anglia şi Ţara Galilor, au fost reabilitaţi postmortem, relatează BBC News. Prin punerea în aplicare de către Guvern a aşa-numitei legi Alan Turing, aproximativ 49.000 de bărbaţi vor fi exoneraţi de infracţiuni de care în prezent nu ar fi vinovaţi, informează News.ro.
Turing, un spărgător de coduri în al Doilea Război Mondial, a fost graţiat în 2013 pentru indecenţă.
De prevederile legii vor beneficia şi persoanele în viaţă şi care vor cere acest lucru. Proiectul de lege a fost anunţat anul trecut, iar acum Policing and Crime Bill a fost promulgat de către regină. Cei vizaţi au fost găsiţi vinovaţi de comiterea unor infracţiuni – abolite în prezent – în cadrul unor relaţii consimţite.
Subsecretarul de stat parlamentar Sam Gyimah a salutat o ”zi cu adevărat memorabilă”.
”Noi nu putem anula răul provocat, dar ne-am cerut scuze şi am acţionat pentru a îndrepta aceste nedreptăţi”, a adăugat el.
Matematicianul Turing a fost graţiat de regină în 2013, la aproximativ 60 de ani după ce s-a sinucis, în 1954. El a fost graţiat de o condamnare pentru indecenţă, în 1952, în baza căreia a fost castrat chimic. Graţierea lui a avut loc după ce fostul premier Gordon Brown a prezentat în mod oficial scuze, în 2009, pentru modul în care Turing a fost tratat. Rudele sale au organizat ulterior o campanie în vederea graţierii altor bărbaţi care au fost condamnaţi, la fel ca el, în baza vechii legii cu privire la indecenţă.
Organizaţia Stonewall a salutat atingerea ”prin lege a altei etape importante către egalitate”.
”Cu cât este înscrisă mai multă egalitate în cărţile noastre de drept, cu atât mai puternică devine egalitatea noastră, dar şi noi, în calitate de comunitate”, subliniază organizaţia.