Preşedintele Comisiei Juridice din Senat și lider al senatorilor PSD, Şerban Nicolae, a declarat că soluţia “cea mai corectă” privind graţierea ar fi un proiect de lege care să treacă prin Parlament, şi nu o Ordonanţă de Urgenţă, în timp ce modificările la Codul Penal şi de Procedura Penală ar putea fi promovate de Guvern prin Ordonanţă de Urgenţă.
”În ceea ce priveşte graţierea, soluţia cea mai corectă este să fie un proiect de lege prezentat Parlamentului, şi nu OUG”, a explicat Şerban Nicolae, preşedintele Comisie Juridice din Senat, marţi, într-o intervenţie telefonică la Antena 3, citat de news.ro.
”Eu apreciez că în ceea ce priveşte modificarea Codului penal şi de procedură penală exact pe motivaţia invocată de Guvernul Cioloş, în Parlament se întârzie punerea în acord a legislaţiei penale (n.r. – cu deciziile Curţii Constituţionale)”, a susținut Şerban Nicolae, referindu-se la o Ordonanţă de Urgenţă.
Guvernul se va reuni marți seara în ședință, însă pe ordinea de zi oficială nu figurează nimic legat de cele două proiecte, ci doar bugetul de stat și bugetul asigurărilor sociale.
Ordonanța de urgență presupune că efectele sunt imediate, în timp ce un proiect de lege implică dezbatere parlamentară, dar important e că permite atacarea la CCR înainte ca legea să intre în vigoare. Marea miză a modificării Codului penal este dezincriminarea abuzului în serviciu, aproape în totalitate.
Președintele PSD, Liviu Dragnea, a susținut marți dimineața, la Înalta Curte de Casație și Justiție unde se judecă procesul său privind abuzul în serviciu, că cele două acte normative nu îl favorizează pe el, deși proiectul privind modificarea codului penal stabilește dezincriminarea acestei infracțiuni pentru cazurile în care prejudiciul estimat este mai mic de 200.000 de lei, ceea ce este valabil pentru dosarul său (prejudiciul în acest dosar se ridică la 108.000 de lei).
De asemenea, proiectul privind grațierea prevede grațierea pentru pedepsele de până la cinci ani, inclusiv pentru cele cu suspendare.
Marți seara, Dragnea a spus că rugămintea sa față de ministrul Justiției și Guvern a fost să ia o decizie privind cele două ordonanțe privind grațierea și modificarea codului penal, indiferent care ar fi aceea și să închidă subiectul definitiv ”într-un fel sau altul”. ”Rugămintea mea a fost să închidă acest subiect într-un fel sau altul”, a comentat Dragnea, susținând că este nemulțumit pentru că din cauza acestei dezbateri nu se mai vorbește deloc despre programul economic.
Liderul PSD a mai susținut că nu vrea să comenteze asupra proiectelor care au fost publicate pe site-ul Ministerului Justiției și că o va face abia după ce va exista o decizie a Executivului. ”Vreau și eu să le văd, ca să înțeleg și eu de ce a ieșit lumea în stradă”, a mai comentat el.