Președintele Klaus Iohannis a anunțat marți că CSAT a avizat favorabil bugetele din domeniul securității naționale, precizând că alocarea a 2% din PIB pentru Ministerul Apărării corespunde angajamentelor României, însă este greu de înțeles de ce sumele alocate pentru celelalte instituții din domeniu sunt mai mici cu 10% față de anul precedent, în condițiile în care, în ansamblu, bugetul prevede o creștere cu 15%.
În același timp, președintele a spus că întregul proiect de buget este ”problematic”, întrucât este foarte greu de realizat o creștere de 15% chiar și în condițiile în care va continua creșterea economică.
”Acest buget, pe care Guvernul l-a pregătit și este gata să-l trimită în Parlament, mi se pare problematic. Acest buget prevede o creștere foarte mare a cheltuielilor și, după părerea specialiștilor și după părerea mea, acest buget este prea optimist. Este un buget supraevaluat, fără să existe o explicație pertinentă pentru această creștere foarte mare – vorbim de o creștere de în jur de 15%. Chiar dacă considerăm că economia României va crește, lucru pe care ni-l dorim cu toții, o creștere atât de mare este greu de realizat”, a declarat Iohannis.
În acest context, este cu atât mai greu de înțeles de ce au fost scăzute bugetele din securitate în anumite domenii. Președintele a mai spus că premierul și ministrul Finanțelor s-au angajat să suplimenteze sumele la rectificarea bugetară: ”Important de reținut este că Guvernul, prin prim-ministrul și ministrul Finanțelor, s-a angajat ca, la rectificarea bugetară, să vină în completarea acestor sume, acolo unde apar probleme, în special în domeniul salarizării personalului”.
De asemenea, el a spus că e important că s-a alocat 2% din PIB pentru Ministerul Apărării, dar și mai important este ca acești bani să fie cheltuiți pentru dotarea și modernizarea armatei.
Iohannis a sublinat că avizul CSAT este obligatoriu.
Guvernul urmează să aprobe proiectele bugetului de stat și bugetului asigurărilor sociale pe 2017 și să le trimită Parlamentului pentru dezbatere și adoptare. Aprobarea lor a fost amânată săptămâna trecută tocmai ca urmare a criticilor formulate de președinte în privința sumelor alocate domeniului securității naționale. Într-o nouă variantă publicată vineri, Executivul a dispus alocarea a 2% din PIB pentru Ministerul Apărării, în schimb au fost reduse sumele prevăzute pentru Președinție și SRI.