Gigi Becali s-a prezentat, luni dimineață, la sediul Ministerului Justiției, unde va participa la dezbaterea publică ce are loc pe tema ordonanțelor privind amnistia și grațierea.
La intrarea în sediul Ministeului Justiţiei acesta a declarat că are un proiect propriu de ordonanțe privind aceste chestiuni.
Becali a spus că din punctul său de vedere este necesară o astfel de ordonanţă de grațiere sau amnistie, dar că este incalificabilă amnistierea unor fapte de corupție.
El a arătat, între altele, că, spre exemplu, una dintre faptele pentru care se poate dispune grațierea sau amnistia ar fi șantajul.
“Eu am adus un proiect pe care am făcut modificări la acest proiect făcut de ei și îl voi da scris. Grațierea trebuie dată că știu ce e acolo. Normal că oamenii au ieșit în strada și le dau dreptate. Pai dacă tu dai proiect pentru abuz în serviciu, că atâta e, abuz şi accidente rutiere, și dacă tu pui prin schimbarea codurilor trei ani de la cinci-cinspe, normal bă, că oamenii ies. Au ieșit cincizeci de mii, au ieșit o sută de mii. Doar dacă semnează petiție o sută de mii ții cont, dar dacă ies în strada?”, a declarat Becali.
O dezbatere publică privind proiectele de ordonanţă de urgenţă care vizează graţierea şi modificarea codurilor penale este organizată, luni, de Ministerul Justiţiei. Peste 200 de persoane sunt aşteptate la dezbetere, care are loc la o zi după ce peste 70.000 de oameni au manifestat în Bucureşti şi mai multe oraşe din România împotriva celor două proiecte.