Preşedintele american Donald Trump a purtat o convorbire telefonică cu cancelarul german Angela Merkel, printre temele discutate fiind NATO, situaţia din Orientul Mijlociu şi Afirca de Nord, relaţiile cu Rusia şi conflictul din estul Ucrainei, relatează The Local.
Potrivit unui comunicat comun aprobat de Washington şi Berlin, Trump şi Merkel au subliniat importanţa fundamentală a Alianţei Nord-Atlantice şi au căzut de acord să intensifice colaborarea în domeniul luptei antiteroriste, informează Mediafax.
“Liderii au fost de părere că NATO trebuie să fie capabilă să gestioneze ameninţările secolului 21, iar securitatea noastră comună necesită investiţii adecvate în capabilităţile militare şi asigurarea faptului că toţi aliaţii contribuie în mod echitabil la securitatea colectivă”, se mai afirmă în comunicat.
“Preşedintele şi cancelarul au fost de acord asupra importanţei fundamentale a NATO în cadrul relaţiilor transatlantice extinse şi rolul ei în asigurarea păcii şi stabilităţii comunităţii nord-atlantice”, a comunicat Casa Albă.
Trump a acceptat invitaţia liderului german de a participa la Summitul G20 de la Hamburg, din luna iulie, iar la rândul său, preşedintele american a invitat-o pe Merkel la Washington.
În cursul zilei de sâmbătă, pe lângă Merkel, preşedintele american a mai discutat telefonic cu o serie de alţi lideri internaţionali, precum premierul japonez Shinzo Abe, preşedintele francez Francois Hollande, preşedintele rus Vladimir Putin sau prim-ministrul australian Malcom Turnbull.