Trei joburi pentru care Bill Gates ar renunța la facultate, dacă azi ar fi student

vocea.biz / 29.01.2017
Trei joburi pentru care Bill Gates ar renunța la facultate, dacă azi ar fi student

Bill Gates este azi cel mai bogat om de pe planetă. Nu doar succesul său răsunător l-a făcut celebru în întreaga lume, ci și faptul că reușita lui a venit după ce, în 1975, a renunțat la studii pentru a fonda Microsoft.

Miliardarul a mărturisit de nenumărate ori că nu a regretat vreodată decizia luată atunci. Totuși, la un seminar susținut recent la Universitatea din Columbia, el a admis că dacă ar fi student în zilele noastre și s-ar afla din nou în postura de a abandona facultatea, ar face-o pentru doar câteva joburi, relatează fortune.com.

Întrebat, deci, care sunt domeniile pentru care ar face un astfel de pas, Bill Gates a enumerat trei:

Inteligența artificială –  Gates a lăudat descoperirile și proiectele ambițioase din acest domeniu. În opinia sa, orice are legătură cu asta nu poate da naștere decât unei cariere fantastice.

Sectorul energetic – “Inovațiile în energie vor fi profunde. Și sunt multe căi pentru a ajunge acolo unde trebuie să ajungem”, a spus Gates. El a amintit că în zilele noastre nu există încă pus la punct un sistem care să producă energie suficientă, dar care să fie și ieftin, regenerabil și curat.

Biotehnologia – Gates a explicat că biostiința este un domeniu care acum “se dezvoltă mai repede ca niciodată” și a subliniat importanța inovațiilor în acest sector. Așadar, pentru un tânăr inteligent, ambițios și muncitor, de domeniu ar fi mai potrivit?

Citește și...