Proteste ample în București și în țară: zeci de mii de oameni au manifestat împotriva legii grațierii şi modificării codurilor penale – UPDATE

vocea.biz / 29.01.2017
Proteste ample în București și în țară: zeci de mii de oameni au manifestat împotriva legii grațierii şi modificării codurilor penale – UPDATE

Zeci de mii de persoane au protestat, duminică seara, în București și în țară față de proiectele Guvernului privind grațierea și modificarea codurilor penale. Cei mai mulți manifestanți – 50.000 – au fost în Capitală; oamenii au mers în marș din Piața Universității până la sediul Ministerului Justiției, al Avocatului Poporului și CNA, iar în final s-au oprit la Guvern. Numeroase persoane au ieșit în stradă și în Cluj – 10.000, Sibiu – 5.000 , Timișoara – 6.000 și Iași – 3.000, dar și în alte orașe mai mici. De asemenea, diaspora s-a alăturat manifestațiilor din țară, organizând evenimente similare la Bruxelles și Paris.

UPDATE 21:25 Mulțimea adunată în Piața Victoriei din București începe să se disperseze. Bilanțul protestului din București a fost de circa 50.000 de participanți.

Între timp, manifestația din Iași s-a încheiat. Numărul oamenilor care au ieșit în stradă aici a fost de aproximativ 3.000. Și protestul celor aproximativ 200 de persoane adunate în faţa sediului Prefecturi din Galaţi s-a încheiat după un marş al manifestanţilor pe străzile oraşului.

UPDATE 21:05 Protestul din Timișoara a luat sfârșit. Peste 6.000 de oameni au participat la manifestație.

Și protestul din municipiul Braşov s-a încheiat în jurul orei 21.00, la acţiune participând aproximativ 3.000 de oameni, dublu faţă de numărul celor adunaţi iniţial în faţa Prefecturii.

UPDATE 20:55 Protestul din Cluj-Napoca faţă de proiectele Guvernului privind graţierea şi modificarea codurilor penale, la care au participat peste 10.000 de oameni, s-a încheiat fără incidente, relatează News.ro.

UPDATE 20:40 Manifestanții din Capitală se află în Piața Victoriei, în fața sediului Guvernului. Mulțimea continuă, însă, să vină dinspre Piața Romană.

Între timp, protestul din municipiul Sibiu, la care au participat peste cinci mii de oameni s-a încheiat în jurul orei 20.00, fără incidente. Oamenii au scandat lozinci precum ”Dragnea nu uita, România nu-i a ta””, ”DNA să vină să vă ia!”, exprimându-şi susţinerea pentru Klaus Iohannis, DNA şi Codruţa Kovesi.

UPDATE 20:34 Peste 100 de persoane au protestat, duminică seară, în Piaţa Dacia din municipiul Buzău. Acţiunea a durat aproximativ o oră şi jumătate, timp în care oamenii au scandat şi au afişat pancarte cu mesaje ca ”Cercetaţi nu imunizaţi!”, ”Vă rugăm să ne scuzaţi, noi protestăm voi furaţi!”, relatează News.ro.

De asemenea, aproximativ 200 de persoane au protestat și la Alba Iulia. Acţiunea a fost una autorizată, iar la ora transmiterii acestei ştiri este aproape de final.

UPDATE 20:17 Protestatarii din București au trecut de Piața Romană și se îndreaptă spre Palatul Victoria. Potrivit Digi24, numărul manifestanților a crescut la aproximativ 50.000.

UPDATE 20:12 Aproximativ 2.000 de persoane au ieşit în stradă și în municipiul Braşov. Oamenii scandează lozinci precum ”Informare, nu manipulare!” şi ”În democraţie, hoţii stau la puşcărie!”

De asemenea, circa o mie de persoane protestează, la această oră, pe străzile şi bulevardele din Constanţa. Pe traseul lor, oamenii s-au oprit şi în faţa sediului PSD unde au scandat şi au huiduit, relatează News.ro.

Aproximativ 250 de oameni au protestat, duminică seară, și la Craiova faţă de proiectele privind graţierea şi modificarea codurilor penale. Acţiunea a durat în jur de două ore şi s-a încheiat fără incidente.

Un protest a avut loc și la Galați, în fața Prefecturii.

UPDATE 19:45 Manifestanții din București au revenit în Piața Universității, de unde au plecat mai departe pe Bulevardul Magheru, spre Piața Victoriei. Traficul rutier este blocat pe ambele benzi ale sensului de mers spre Piața Romană.

UPDATE 19:27 Numărul persoanelor care protestează, duminică, la Sibiu faţă de proiectetele privind graţierea şi modificarea codurilor penale a depăşit 5.000. Protestatarii scandează lozinci precum ”Vrem Guvern normal, nu unul penal” şi îşi arată susţinerea faţă de preşedintele Klaus Iohannis, DNA şi Codruţa Kovesi, potrivit News.ro.

De asemenea, numărul oamenilor care protestează în Timişoara depăşeşte 4.000, oamenii aflându-se, la ora transmiterii acestei ştiri, în marş spre Prefectură.

UPDATE 19:14 Protestatarii din București s-au pus din nou în mișcare. Aceștia vor să ajungă la sediul Guvernului. La această oră, numărul manifestanților din Capitală a ajuns la aproximativ 25.000.

UPDATE 19:10 Aproape o mie de oameni, între care mulţi tineri şi familii cu copii mici, au ieşit în stradă și la Ploiești. Manifestanţii scandează, printre altele, ”Ploieştiul cere, fără graţiere!” dar şi lozinci la adresa liderului PSD Liviu Dragnea şi a fostului preşedinte al PSD Prahova, Mircea Cosma.

UPDATE 19:08 Peste 10.000 de persoane protestează la Cluj-Napoca, la ora transmiterii acestei ştiri. Oamenii au pornit în marş pe Strada Calea Dorobanţilor, spre cartierul Mărăşti, urmând să se întoarcă în Piaţa Unirii, pe Bulevardul 21 Decembrie, potrivit News.ro.

UPDATE 19:04 Aproximativ 250 de arădeni s-au adunat, duminică seară, în Piaţa Revoluţiei din oraş pentru a protesta faţă de proiectele privind graţierea şi modificarea codurilor penale, relatează News.ro.

Cei mai mulţi dintre protestatari sunt tineri care s-au organizat şi de această dată pe reţelele de socializare, fără să deţină o autorizaţie de la Primărie pentru acţiune, însă jandarmii spun că nu-i vor sancţiona pentru că oamenii sunt paşnici şi nu tulbură liniştea publică.

UPDATE 18:58 Protestatarii din Capitală au ajuns în Piața Constituției, la sediul Ministerului Justiției. Potrivit estimărilor, 20.000 de oameni iau parte la această oră la manifestația din Capitală.

UPDATE 18:44 Primii manifestanții au ajuns în Piața Unirii, însă mulțimea se întinde până la Piața Universității. Traficul este oprit în zonă. Potrivit estimărilor, numărul protestatarilor a ajuns la circa 20.000.

UPDATE 18:34 Numărul protestatarilor din București depășește 12.000. Circulația pe Bulevardul I.C. Brătianu este blocată. În restul țării, în total, 10.000 de oameni manifestează în diverse orașe.

UPDATE 18:25 Aproximativ 2.000 de persoane protestează în centrul municipiului Sibiu, relatează News.ro. Oamenii au steaguri tricolore şi urmează sa plece în marş pe mai multe artere din oraş, traseul fiind mai lung cu câţiva kilometri faţă de cel de duminica trecută.

Protestatarii sunt destul de dispersaţi, dar din toate colţurile Pieţei Mari continuă să vină tot mai multe persoane. Cei care participă la protest au steaguri tricolore şi pancarte cu mesaje legate de graţiere, amnistie, Guvern, PSD şi CNA.

UPDATE 18:13 Peste 5.000 de persoane protestează în Piaţa Universităţii din Bucureşti. Manifestanții au pornit în marș spre Piața Unirii, unde se află sediile CNA şi Ministerului Justiţiei.

UPDATE 18:06 Proteste au loc la această oră și la Iași, Cluj și Timișoara. De asemenea, mai multe presoane manifestează la Bruxelles.

UPDATE 18:01 Manifestanții au rupt cordonul format de Jandarmerie și au ocupat strada. Circulația rutieră pe Bulevardul Magheru este blocată.

UPDATE 17:56 Numărul manifestanților din București a crescut, ajungând, la această oră, la circa 1.000 de persoane.

Oamenii scandează împotriva ministrului Justiției, Florin Iordache, dar și a Avocatului Poporului, Victor Ciorbea. Manifestanții au rupt cordonul format de Jandarmerie și au ocupat strada.

UPDATE 17:53 Peste 1.000 de persoane, protestează, duminică, la ora transmiterii acestei ştiri, la Cluj-Napoca, faţă de proiectele Guvernului privind graţierea şi modificarea codurilor penale, numărul acestora fiind în creştere, potrivit News.ro.

Majoritatea persoanelor adunate sunt tineri, iar cei mai mulţi dintre ei au adus pancarte cu mesaje ca ”Amnistie pentru voi, doar în viaţa de apoi”, ”PSD, ciuma roşie”, ”Respect pentru statul de drept”, ”În democraţie, hoţii stau la puşcărie”, ”Ei graţieţi, noi furaţi”.

UPDATE 17:29 Primii protestatari s-au adunat în Piața Universității din București

Aproximativ 400 de persoane protestează duminică, în Piaţa Universităţii din Bucureşti faţă de proiectele Guvernului privind graţierea şi modificarea codurilor penale. Manifestanţii poartă pancarte pe care scrie “Referendum”, “Vrem democraţie cu hoţii la puşcărie”.


“Ne strângem la Universitate duminică începând cu ora 17.00. Am observat că unele televiziuni manipulează fără ruşine, iar CNA-ul nu îşi face treaba. Este momentul să îi vizităm. Apoi mergem la Ministerul Justitei, iar pe drum, ne vizităm avocatul. Avem un avocat al poporului care nu lucrează pentru noi. Îl vrem plecat. La final, mergem la guvern”, se arată într-un anunţ pe Facebook.

Până la această oră, peste 10.000 de oameni şi-au anunţat intenţia de a protesta, atât în Capitală, cât şi în Alba Iulia, Arad, Bacău, Baia Mare, Braşov, Buzău, Cluj, Constanţa, Craiova, Deva, Galaţi, Piteşti, Ploieşti, Sibiu, Satu Mare, Târgu Jiu, Alexandria, Turda şi Râmnicu Vâlcea.

De asemenea, sunt anunţate proteste şi la Londra, Paris, Bruxelles, Bordeaux, Copenhaga, Hamburg şi Zurich, scrie News.ro.

Protestul va avea loc cu o zi înainte ca Ministerul Justiţiei să organizeze o dezbatere publică pe tema proiectelor privind graţierea şi modificarea legilor penale.

Ministrul Justiţiei a anunţat că la dezbatere, programată să înceapă la ora 10.00 sunt aşteptaţi toţi cei care s-au înscris (peste 200 de persoane), lucrările urmând să aibă loc, cel mai probabil, în două serii, din cauza capacităţii limitate a sălii. Jurnaliştii vor avea acces la dezbatere, deşi iniţial urmau să participe doar la o declaraţie de presă după eveniment.

Consiliul Superior al Magistraturii, reunit în plen, în absenţa ministrului Justiţiei, Florin Iordache, a dat, miercuri, aviz negativ proiectelor de ordonanţă de urgenţă privind graţierea şi modificările codurilor penale. Avizul dat de CSM este unul consultativ.

Pe această temă, preşedintele Klaus Iohannis a declanşat procedura pentru organizarea unui referendum. Preşedintele contestă cele două ordonanţe de urgenţă privind graţierea şi modificarea codurilor penale.

Proteste au avut loc şi duminică trecută, atât în Capitală, cât şi în mai multe oraşe din ţară.

La protestul din Bucureşti au participat peste 20.000 de oameni, care au mers în marş din Piaţa Universităţii în Piaţa Victoriei şi apoi la sediul PSD din Kiseleff. În Piaţa Universităţii s-a aflat, timp de aproximativ 15 minute, şi preşedintele Klaus Iohannis, care a spus că este inadmisibil să fie schimbate legile în modul în care se intenţionează şi că oamenii au de ce să fie indignaţi.

Proiectul OUG promovat de Ministerul Justiţiei prevede graţierea integrală a pedepselor de până la cinci ani precum şi jumătate din pedeapsa femeilor gravide, a celor care au în întreţinere copii sub cinci ani, a celor cu vârste de peste 60 de ani, precum şi a celor cu boli incurabile în faze terminale.

Prevederile nu se aplică recidiviştilor, nici celor care s-au sustras executării pedepsei şi nici celor care comit infracţiuni după data de 18 ianuarie 2017. Proiectul prevede că OUG intră în vigoare în 18 februarie 2017.

Proiectul de OUG care modifică prevederi din Codul Penal şi din Codul de Procedură Penală ia în calcul pagubele materiale mai mari de 200.000 de lei în cazul abuzului în serviciu, reducând de la şapte la trei ani de detenţie nivelul maxim al pedepsei şi eliminând sancţiunea cu interdicţia privind ocuparea unei funcţii publice.

În ceea ce priveşte conflictul de interese, printre cei menţionaţi ca beneficiari ai folosului patrimonial de pe urma faptei comise de funcţionarul public nu se vor mai regăsi şi cei cu care acesta a avut raporturi de muncă în ultimii cinci ani. Denunţurile vor fi valabile doar dacă sunt făcute în termen de şase luni de la data comiterii faptei reclamate.

Citește și...