Un nou protest pe tema OUG privind graţierea şi a modificării legilor penale este anunţat, duminică, în Capitală, printr-un eveniment iniţiat pe Facebook, precum şi în alte cinci judeţe, cu o zi înainte de Ministerul Justiţiei să organizeze o dezbatere publică pe tema acestor proiecte. Manifestanţii spun că vor să “viziteze” Guvernul, Ministerul Justiţiei, CNA şi sediul Avocatului Poporului.
“Ne strângem la Universitate duminică începand cu ora 17:00. Am observat că unele televiziuni manipulează fără ruşine, iar CNA-ul nu îşi face treaba. Este momentul să îi vizităm. Apoi mergem la Ministerul Justitei, iar pe drum, ne vizităm avocatul. Avem un avocat al poporului care nu lucrează pentru noi. Îl vrem plecat. La final, mergem la guvern”, se arată într-un eveniment organizat pe Facebook.
Până la această oră, peste 9.000 de persoane şi-au anunţat intenţia de a protesta, atât în Capitală, cât şi în cinci alte judeţe: Braşov, Bacău, Sibiu, Cluj şi Teleorman, conform News.ro.
Protestul va avea loc cu o zi înainte ca Ministerul Justiţiei să organizeze o dezbatere publică pe tema proiectelor privind graţierea şi modificarea legilor penale. Înscrierea participanţilor s-a făcut până vineri, în limita capacităţii de 50 de locuri a sălii unde va avea loc dezbaterea, iar presa nu va avea acces la dezbateri.
Consiliul Superior al Magistraturii, reunit în plen, în absenţa ministrului Justiţiei, Florin Iordache, a dat, miercuri, aviz negativ proiectelor de ordonanţă de urgenţă privind graţierea şi modificările codurilor penale. Avizul dat de CSM este unul consultativ.
Pe această temă, preşedintele Klaus Iohannis a declanşat procedura pentru organizarea unui referendum. Preşedintele contestă cele două ordonanţe de urgenţă privind graţierea şi modificarea codurilor penale. “Marţi, 24 ianuarie a.c., Preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, a declanşat, în conformitate cu prevederile art. 90 din Constituţia României, procedura privind organizarea unui referendum naţional prin care poporul să-şi exprime voinţa cu privire la următoarea problemă de interes naţional: Continuarea luptei împotriva corupţiei şi asigurarea integrităţii funcţiei publice”, informează Administraţia Prezidenţială.
Proteste au avut loc şi duminică trecută, atât în Capitală, cât şi în mai multe oraşe din ţară.
La protestul din Bucureşti au participat peste 20.000 de oameni, care au mers în marş din Piaţa Universităţii în Piaţa Victoriei şi apoi la sediul PSD din Kiseleff. În Piaţa Universităţii s-a aflat, timp de aproximativ 15 minute, şi preşedintele Klaus Iohannis, care a spus că este inadmisibil să fie schimbate legile în modul în care se intenţionează şi că oamenii au de ce să fie indignaţi.
Proiectul OUG promovat de Ministerul Justiţiei prevede graţierea integrală a pedepselor de până la cinci ani precum şi jumătate din pedeapsa femeilor gravide, a celor care au în întreţinere copii sub cinci ani, a celor cu vârste de peste 60 de ani, precum şi a celor cu boli incurabile în faze terminale.
Prevederile nu se aplică recidiviştilor, nici celor care s-au sustras executării pedepsei şi nici celor care comit infracţiuni după data de 18 ianuarie 2017. Proiectul prevede că OUG intră în vigoare în 18 februarie 2017.
Proiectul de OUG care modifică prevederi din Codul Penal şi din Codul de Procedură Penală ia în calcul pagubele materiale mai mari de 200.000 de lei în cazul abuzului în serviciu, reducând de la şapte la trei ani de detenţie nivelul maxim al pedepsei şi eliminând sancţiunea cu interdicţia privind ocuparea unei funcţii publice.
În ceea ce priveşte conflictul de interese, printre cei menţionaţi ca beneficiari ai folosului patrimonial de pe urma faptei comise de funcţionarul public nu se vor mai regăsi şi cei cu care acesta a avut raporturi de muncă în ultimii cinci ani. Denunţurile vor fi valabile doar dacă sunt făcute în termen de şase luni de la data comiterii faptei reclamate.