Omul de afaceri Marian Iancu (foto) și fostul edil al Sectorului 6 Cristian Poteraș au formulat contestații la executarea pedepselor pe rolul Curții de Apel București, primul având de ispășit 14 ani de închisoare în dosarul Carom pentru înșelăciune și spălare de bani, iar al doilea, 8 ani de închisoare pentru abuz în serviciu. Magistrații au rămas în pronunțare cu privire la competența materială în soluționarea acestor cereri.
Marian Iancu și Cristian Poteraș au împărțit aceeași boxă, vineri, cu un hoț mărunt. Până să fie strigate cauzele lor, cei doi au schimbat impresii.
În cazul fostului edil, procurorul de ședință a fost cel care a ridicat excepția de necompetență materială a Curții de Apel București în soluționarea contestației la executare, Judecătoria Sectorului 6 fiind competentă în a lua cauza în discuție.
În schimb, avocații lui Cristian Poteraș au susținut că Judecătoria Sectorului 6 a pronunțat o decizie de achitare în acest caz, pe care fostul edil nu o contestă, astfel încât cauza ar trebui să fie judecată de Curtea de Apel București, instanța care a hotărât că Poteraș trebuie să meargă la închisoare.
Cristian Poteraș a declarat că este de acord cu avocații lui, a dat mâna cu mâna în boxă cu Marian Iancu, a fost încătușat de mâna hoțului și a fost dus în arestul Curții de Apel.
În data de 22 mai 2015, fostul edil al Sectorului 6 Cristian Poteraş a fost condamnat la 8 ani de închisoare, în dosarul de abuz în serviciu privind eliberarea unor titluri de proprietate pentru terenuri intravilane, în urma unei decizii definitive a Curţii de Apel Bucureşti, după ce Judecătoria Sectorului 6 îl achitase inițial.
În cazul lui Marian Iancu, instanța din oficiu a pus în discuție necompetența materială. Procurorul de ședință a apreciat că procesul ar trebui să se desfășoare pe rolul Tribunalului București, iar avocații și Marian Iancu – pe rolul Curții de Apel București.
Marian Iancu a vorbit în fața judecătorilor mai mult decât avocații lui. Acesta invocat articolele 597 aliniat 7 și 598 din Codul de procedură penală, care reglementează contestația la executare.
În data de 8 iunie 2015, Marian Iancu a primit o pedeapsă de 14 ani de închisoare, în dosarul Carom, în care a fost acuzat de înşelăciune şi spălare de bani, alături de omul de afaceri Ovidiu Tender, care a primit și el o pedeapsă de 12 ani de închisoare.
Atunci, decizia Curţii de Apel Bucureşti venea cu doar o zi înainte de a se prescrie faptele de care sunt acuzate persoanele implicate în acest dosar.