Actriţa americană Scarlett Johansson (32 de ani) divorţează de jurnalistul francez Romain Dauriac (35 de ani), punând astfel capăt unui mariaj care a durat doi ani.
Scarlett Johansson şi Romain Dauria , care au împreună o fiică, Rose, în vârstă de doi ani, locuiesc separat încă din vara anului trecut, potrivit unei surse a revistei „People“. Informaţia privind divorţul celor doi a fost confirmată şi de CNN.
Actriţa americană şi jurnalistul francez şi-au început relaţia în octombrie 2012, deşi au recunoscut abia un an mai târziu că sunt împreună, iar în 2014 s-au căsătorit în secret, la puţin timp după naşterea fiicei lor.
Scarlett Johansson a participat la Marşul Femeilor, sâmbătă, în Washington, unde a fost fotografiată fără verighetă, alimentând speculaţiile despre despărţirea de Romain Dauriac . Cu toate acestea, etonline.com relatează că cei doi au participat împreună la o expoziţie din New York şi chiar s-au lăsat fotografiaţi, însă nici de această dată artista nu a purtat verigheta.
Scarlett Johansson a mai fost căsătorită cu actorul canadian Ryan Reynolds, în perioada 2008 – 2010, şi a mai avut o relaţie de câteva luni cu actorul american Sean Penn.