Inițiativă cetățenească, pe masa Curții Constituționale: Ținutul Secuiesc, regiune autonomă, condusă de un președinte cu imunitate

vocea.biz / 26.01.2017
Inițiativă cetățenească, pe masa Curții Constituționale: Ținutul Secuiesc, regiune autonomă, condusă de un președinte cu imunitate

O iniţiativă legislativă cetăţenească, susţinută public de către Laszlo Tokes, privind declararea autonomiei Ţinutului Secuiesc, a fost publicată joi în Monitorul Oficial, ea urmând să ajungă pe masa Curții Constituționale pentru avizare înainte de a intra în dezbaterea Parlamentului. Tema autonomiei Ținutului Secuiesc este una extrem de veche, iar șansele ca o astfel de propunere să treacă de votului Parlamentului sunt extrem de reduse, însă repunerea ei pe agenda publică este în măsură să sporească și mai mult confuzia în condițiile în care este de așteptat ca Legislativul să înceapă curând discuțiile referitoare la o altă inițiativă cetățenească de revizuire a Constituției în sensul redefinirii familiei ca uniune între femeie și bărbat (inițiativa Coaliției pentru Familie, semnată de 3 milioane de cetățeni, și susținută de BOR). Pe acest fond, clasa politică e pe punctul de a rata din nou o dezbaterea autentică atât privind Legea fundamentală, cât și reforma administrativă cunoscută sub sintagma de regionalizare.

Proiectul iniţiativei legislative, care a fost semnată de 100.000 de cetățeni, prevede că regiunea va fi condusă de un preşedinte, care o va reprezenta în relaţia cu statul, iar autorităţile regionale vor prelua atribuţiile actualelor autorităţi locale, inclusiv în domeniul fiscal, putând elabora propriile norme, cu singura condiţie de a respecta Constituţia, relatează news.ro.

Potrivit expunerii de motive, Ţinutul Secuiesc este o “regiune istorică cu un trecut aparte”, care s-a bucurat de o largă autonomie, indiferent de statul din care făcea parte, inclusiv în timpul regimului comunist. Iniţiatorii susţin că propunerea lor se bazează pe principiul subsidiarităţii, ca una dintre “valorile de bază ale tuturor ţărilor Europei”, care spune ca toate comunităţile locale să aibă un cuvânt de spus în privinţa treburilor care prezintă interes pentru ele.

Iniţiatorii critică întârzierile în procesul de regionalizare a ţării şi, de aceea, consideră “utilă implementarea unui proiect-pilot, care să demonstreze că regionalizarea chiar este o soluţie şi pentru România”. Ei invocă şi referendumul “neoficial” în care 99,8% din participanţi, respectiv peste 210.000 persoane, au votat pentru crearea unei regiuni administrative cu “prerogative sporite”.

Comitetul de iniţiativă comentează, în expunerea de motive, şi problema integrităţii şi suveranităţii României, principiu constituţional care a blocat astfel de proiecte până în acest moment, afirmând că recunoaşterea unei autonomii ar contribui la coeziunea teritorială a României şi proiectul nu lezează astfel integritatea şi suveranitatea.

Potrivit iniţiativei, “ca expresie a identităţii sale istorice, în scopul asigurării egalităţii de şanse a cetăţenilor şi protecţiei identităţii naţionale maghiare, locuitorii Ţinutului Secuiesc se constituie în comunitate autonomă”.

Ţinutul Secuiesc va deveni regiune autonomă cu personalitate juridică în cadrul României, cu drept de decizie şi de gestionare în domeniile care aparţin competenţelor specifice (inclusiv adoptarea şi exercitarea unei politici proprii regiunii). Articolul 3 din propunere prevede că “autonomia regiunii nu afectează integritatea teritorială şi suveranitatea statului român”, pentru că deciziile vor fi luate în Ţinutul Secuiesc prin delegarea de competenţe.

Teritoriul regiunii autonome ar urma să fie format din actualele judeţe Covasna şi Harghita, precum şi scaunul istoric Mureş.

Regiunea autonomă va fi împărţită în 8 “scaune”, reprezentând teritorii tradiţionale secuieşti, fiecare cu o reşedinţă. În Ţinutul Secuiesc va fi instituită şi limba maghiară ca limbă cu statut oficial. Ea va putea fi folosită în învăţământ, în cultură, în justiţie şi în administraţie.

În privinţa administraţiei regionale, Ţinutul Secuiesc va avea un Consiliu de Autoadministrare, o Comisie de Autoadministrare şi un preşedinte, precum şi alte autorităţi locale, la nivelul fiecărui scaun, care oglindesc actuala organizare din România.

Consiliul de Autoadministrare va fi autoritatea administrativă autonomă a Ţinutului, urmând a fi compus din consilieri regionali, aleşi prin vot direct, pe o perioada de 4 ani. Instituţia va fi însărcinată cu organizarea instituţiilor şi va reprezenta regiunea, cu unele competenţe apropiate Consiliilor Judeţene. Comisia de Autoadministrare va avea rolul unui organ executiv, cu membri desemnaţi, care vor aplica deciziile Consiliului şi va exercita funcţii de control şi administrare, precum şi bugetare. Articolul 33 al iniţiativei prevede că această Comisie va putea “dispune, înfiinţa şi susţine posturi proprii de televiziune şi de radio”. Tot Comisia va fi cea care va numi funcţionari publici în diverse funcţii, prin concurs, iar legea interzice orice formă de discriminare în aceste numiri, pe motive de etnie, religie sau domiciliu.

Preşedintele Ţinutului Secuiesc reprezintă regiunea ca întreg şi este ales de către cetăţeni prin alegeri libere şi generale, prin vot secret şi direct, pe o perioadă de 4 ani. Legea instituie o limită de două mandate pentru preşedinţi. Preşedintele va putea fi eliberat din funcţie prin decizie a două treimi dintre membrii Consiliului.

Preşedintele va rosti următorul jurământ la investirea în funcţie: “Jur pe onoarea mea că voi îndeplini, câtvoi putea de bine, funcţia care mi s-a încredinţat, voi reprezenta şi ocroti interesele populaţiei Ţinutului Secuiesc, voi respecta legile ţării şi deciziile autorităţilor regiunii, Constituţia României”. Legea prevede şi că preşedinţii vor avea imunitate pe durata mandatului, egală cu cea a demnitarilor.

Potrivit propunerii legislative, preşedintele va propune Guvernului data desfăşurării alegerilor din teritoriul regiunii, promulgă deciziile luate de Consiliu, solicită CCR control prealabil pe decizii şi poate solicita referendumuri.

La nivelul scaunelor, vor fi înfiinţate instituţii noi de administrare, precum Consiliile şi Comisiile, care vor prelua la nivel local competenţele autorităţilor actuale în toate domeniile.

Autorităţile locale vor avea un “statut special”, urmând ca Legea administraţiei locale să fie modificată pentru ca noile organisme să poată prelua atribuţii. “Autorităţile locale dispun de prerogative discreţionare în exercitarea competenţelor transferate”, se arată în proiect, fiind vorba aici despre educaţie, ordine publică, asistenţă socială, sănătate, mediu, comerţ, vânătoare, silvicultură, agricultură, obiceiuri, tradiţii, cultură, utilităţi publice, industrie, valorificarea resurselor termale, turism, etc.

Proiectul prevede că autorităţile locale vor putea păstra 90% din impozitul pe venit şi 80% din taxele colectate pe teritoriul regiunii. Politica fiscală generală prevăzută în iniţiativă arată că regiunea autonomă ar trebui să aibă asigurată “o sumă totală previzibilă de încasări proporţionale cu competenţele”, respectiv să poată colecta şi folosi banii în măsura în care autorităţile asigură funcţionarea regiunii. “Pentru exercitarea propriei competenţe, mare parte a resurselor financiare ale regiunii trebuie să fie constituită din resurse proprii de care să poată dispune liber”, se arată în text.

Iniţiatorii vor ca regiunea să aibă posibilitatea de a solicita rediscutarea unor legi sau acte ale Parlamentului şi Guvernului care vizează Ţinutul Secuiesc. Proiectul prevede că orice act al statului român trebuie adoptat de Consiliul de Autoadministrare, iar printr-o hotărâre luată cu o majoritate de două treimi dintre membri se poate cere rediscutarea actelor în cauză.

Preşedintele Ţinutului Secuiesc şi preşedinţii scaunelor pot contesta prevederile legale în instanţe judecătoreşti, în cazul “lezării prevederilor prezentului statut a reglementărilor referitoare la ocrotirea limbii maghiare sau a altor limbi folosite tradiţional în regiune”.

Iniţiativa legislativă cetăţenească, susţinută public de către Laszlo Tokes, privind declararea autonomiei Ţinutului Secuiesc, a fost publicată în Monitorul Oficial, ea urmând să fie transmisă şi către Parlament care va sesiza însă automat CCR pentru aviz. Potrivit articolului 146, lit.j), din Constituție, CCR verifică îndeplinirea condiţiilor pentru exercitarea iniţiativei legislative de către cetăţeni.

Iniţiativa legislativă cetăţenească este a doua tentativă de a declara, prin lege, autonomia Ţinutului Secuiesc. O lege iniţiată de parlamentarii UDMR pe această temă a fost respinsă definitiv în anul 2012, după 7 ani în care ea a rămas nediscutată în Parlament. UDMR a lansat un alt proiect privind autonomia Ţinutului Secuiesc în 2014, însă acesta nu a fost depus în vreo formă în Parlament.

Citește și...