România este considerată o “democrație viciată” de către cei de la The Economist Intelligence Unit, care în fiecare an realizează un top al democrațiilor din întreaga lume. Potrivit clasificării, țara noastră se află pe locul 61 în lume, alături de state precum Mongolia și Peru.
The Economist Intelligence Unit realizează în fiecare an un top al democrațiilor din lume urmărind parametri precum pluralismul politic, drepturile și libertățile civile, funcționarea guvernului, participare politică și cultură politică.
Potrivit analizei realizate pentru anul trecut, pe o scară de unu la zece, media acordată celor peste 100 de state verificate, este de 5,52, în scădere față de anul precedent. Specialiștii remarcă și dedică raportul celor două fenomene care au zguduit cele două mari democrații ale lumii, SUA și Anglia.
Alegerea lui Trump dar și votul pentru Brexit ilustrează, potrivit The Economist, o revoltă populară împotriva elitelor politice dar și o scădere a democrației.
Potrivit raportului, democrațiile din Europa de Est au avut mult de suferit în 2016. Fostul bloc comunist a înregistrat o regresie în ultimii zece ani.
În 2016, în această regiune, 19 țări au regresat în timp ce în șase state democrația a stagnat și doar în trei țări s-au făcut progrese. Niciun stat din Europa de Est nu se califică drept o democrație “completă”, asta deși 11 țări sunt membre ale UE. Recentele proteste au arătat că populația contestă chiar și aparențele democrației, spun analiștii.
România a fost calificată drept o “democrație viciată”, o categorie în care apar și vecinii din Bulgaria și Ungaria. România a obținut un scor de 6,62, mai puțin decât Ungaria, Croația sau Polonia, dar mai mult decât Bulgaria. Țara noastă ocupă locul 11 la nivelul Europei de Est.
România a obținut punctaje bune la capitolul alegeri electorale și pluralism politic, 9.17 și la capitolul drepturi și libertăți civile, 8,24, mai mult decât Ungaria și Croația.
În schimb, țara noastră are de suferit atunci când vorbim despre cultură politică și participare la procesul politic. Scor mai mic am obținut și în ceea ce privește funcționarea guvernului, care a fost cotată la 5,71.
Una dintre surprizele raportului din acest an este regresia înregistrată de SUA. Țara care a pus bazele democrației este considerată acum drept o “democrație viciată”, sub Japonia.
În ceea ce privește așa-numitele democrații “complete”, douăzeci de state s-au calificat pentru această categorie. Cel mai mare punctaj l-a obținut Norvegia, cu o medie de 9,93, urmată de Islanda, Suedia, Noua Zeelandă, Danemarca, Canada, Irlanda, Elveția, Finlanda și Australia.