Parlamentarii USR au transmis miercuri dimineaţă o scrisoare deschisă mai multor oficiali europeni, respectiv preşedintelui CE, comisarului pentru afaceri interne şi preşedintelui Comisiei pentru Justiţie în care critică proiectele de OUG privind graţierea şi modificarea legislaţiei penale, notează Mediafax.
“Ne-am întoarce în timp la începutul reformei Justiţiei, am anula zece ani de muncă. În acest sens, parlamentarii USR au trimis o scrisoare deschisă atât preşedintelui Comisiei Europene, Jean-Claude Junker, domnului comisar pentru afaceri interne, domnul Avramoppoulos, şi doamnei Jourova, preşedintele Comisiei pentru Justiţie”, a precizat miercuri deputatul USR Iulian Bulai.
El a spus că în scrisoarea deschisă este prezentat conţinutul celor două OUG şi se explică contextul în care acestea au fost pregătite.
”Am decis să ne adresăm Comisiei Europene pe aceste probleme pentru că este foarte important să avem susţinere în momente de criză din partea partenerilor de la Bruxelles”, a explicat deputatul USR.
(Mediafax)