Cererea brută de spații industriale și de logistică a crescut anul trecut cu 50%, la peste 460.000 de metri pătrați, înregistrând cel mai ridicat nivel din istoria pieței de profil din România, potrivit unei analize JLL.
Creșterea a avut ca motor consumul, ținând cont că 40% din cerere a venit din partea companiilor de retail și e-commerce, în timp ce Bucureștiul a contribuit cu 65% la total.
Retailerii au închiriat anul trecut spații logistice de aproape 186.000 de metri pătrați, extinderea activității de logistică a acestora venind în contextul creșterii continue a rețelelor de magazine pe care le operează.
Companiile de logistică și de producție au tranzacționat aproximativ 140.000 metri pătrați, respectiv o treime din cererea totală, în timp ce producătorii din domeniul auto au încheiat contracte de circa 72.000 metri pătrați.
[fbiz_recommended_article post_id=”966473″]
”Cel mai probabil investiţiile străine directe vor depăși 4 miliarde de euro în 2016 în condițiile în care la sfârșitul lunii noiembrie au fost raportate 3,9 miliarde de euro, nivel record al ultimilor opt ani. De asemenea, consumul a crescut cu circa 10% anul trecut, alimentat de scăderea TVA și de creșterile salariale. Toate acestea sunt elemente care au favorizat creșterea cererii la un maxim istoric pe piața de spații industriale și de logistică”, a declarat Cristina Pop, Associate Director, Head of Industrial Agency JLL Romania.
Un alt element pozitiv al pieței îl reprezintă faptul că peste 340.000 de metri pătrați, respectiv peste 70% din suprafața totală închiriată în 2016, reprezentă cerere nouă – contracte noi de închiriere, extinderi și pre-închirieri, restul fiind reînnoiri de contracte și relocări.
Structura pe regiuni a cererii plasează Bucureștiul pe prima poziție în topul preferințelor companiilor care au închiriat spații logistice și industriale anul trecut, cu peste 300.000 metri pătrați (65% din total).
Pe poziția a doua se află Timișoara – 74.200 metri pătrați, aceasta fiind urmată de Cluj – circa 30.000 metri pătrați.
România va continua să rămână atractivă pentru companii, datorită evoluției economice și a consumului în special, ceea ce va duce la o cerere semnificativă din partea retailerilor, companiilor de e-commerce și logistică și în 2017.
”Scăderea TVA din acest an, dar și anunțatele creșteri de salarii, vor favoriza consumul, astfel că vom vedea în continuare activitate intensă pe piață din partea retailerilor, firmelor de logistică și de e-commerce. Schemele de ajutor de stat sunt esențiale pentru a atrage investiții și în domeniul producției. Astfel, în 2017 pe lângă investițiile în zonele deja cunoscute (Vestul și Centrul țării), este posibil să asistăm la dezvoltarea Moldovei din punct de vedere investițional, ținând cont de disponibilitatea și costul forței de muncă”, a declarat Cristina Pop, Associate Director, head of Industrial Agency.
JLL ste o firma specializată în servicii profesionale și de management al investițiilor, dedicate domeniului imobiliar. Înregistrând venituri anuale globale de 5,4 miliarde dolari SUA, JLL activează în 280 de sucursale în 80 de țări și înglobează circa 60.000 de angajați în întreaga lume.