Comisia Europeană doreşte introducerea unui salariu minim pentru angajaţi şi a unei indemnizaţii minime de şomaj la nivelul tuturor statelor membre ale Uniunii Europene, afirmă Jean-Claude Juncker, preşedintele Executivului UE, informează Mediafax.
“Ar trebui să avem un salariu minim la nivelul tuturor statelor membre ale Uniunii Europene”, a declarat Jean-Claude Juncker, citat de site-ul Challenges.fr.
De asemenea, Juncker s-a declarat favorabil introducerii unei indemnizaţii minime de şomaj la nivelul Uniunii Europene.
Preşedintele Comisiei Europene a făcut aceste declaraţii la Bruxelles, în cadrul unei conferinţe pe tema drepturilor sociale europene.
Jean-Claude Juncker a apreciat că reforma politicilor sociale din Uniunea Europeană trebuie să înceapă în zona euro.