Ministerul Turismului a anunțat prin vocea ministrului Mircea Dobre că angajații din sistemul public vor primi un tichet de vacanță de la 1 iulie. Toate acestea deși Ministerul Finanțelor propune și pentru acest an suspendarea acordării de vouchere.
Proiectul prevede acordarea tichetelor de vacanță, cu o valoarea maximă de șase salarii de bază minime brute, pe țară. Totuși, un proiect de Ordonanță de urgență pus in dezbatere de Ministerul Finanțelor la începutul acestei săptămâni prevede suspendarea acordării acestor tichete. Efortul bugetar generat de acordarea voucherelor de vacanță ar fi de 17,26 miliarde de lei, conform celor de la finanțe.
Într-un interviu acordat Economica.net, Mircea Dobre a vorbit despre tichetele cadou: “Din momentul în care vom legaliza, adică vom veni cu temeiul legal pentru un tichet, atunci cealaltă se abrogă vizavi de cele şase tichete. Când am venit cu programul de guvernare, am spus foarte clar şi sigur că la ora actuală, bugetul statului poate să suporte un tichet de vacanţă pentru fiecare angajat din sistemul public. Nu şase”.
Dacă toţi bugetarii ar primi un singur tichet de vacanţă în valoare de 1.450 de lei, atunci efortul bugetar se ridică la circa 1,72 miliarde de lei. Peste 1,19 milioane de posturi erau ocupate în instituţiile şi autorităţile publice la sfârşitul lunii noiembrie 2016, conform datelor furnizate de Ministerul Finanțelor.
Pe același subiect, șeful PSD, Liviu Dragnea, anunţa în decembrie 2015 că de la 1 martie, fiecare bugetar va primi un tichet de vacanţă în valoare de 1.450 de lei.
SURSA : Economica.net