UPDATE: Ministrul Finanţelor, Viorel Ştefan, a fost criticat dur de preşedintele PSD, Liviu Dragnea, şi de premierul Sorin Grindeanu, în cursul discuţiilor de marţi pe tema proiectului de buget pe anul 2017, fiindu-i imputat faptul că nu a respectat prevederile din programul de guvernare al PSD, potrivit unor surse social-democrate, citate de news.ro.
Liderii PSD nu exclud nici remanierea ministrului de Finanţe, însă acest lucru nu ar urma să se întâmpe în perioada imediat următoare.
Premierul Sorin Grindeanu a ajuns, marţi, la sediul PSD din Băneasa, unde se află şi preşedintele PSD, Liviu Dragnea, pentru a continua discuţiile cu miniştrii pe tema bugetului, potrivit news.ro.
Discuţiile pe tema bugetului au început marţi dimineaţa. Au avut loc întâlniri cu cinci miniştri, înainte ca premierul şi şeful PSD să meargă la sediul social-democraţilor din Băneasa.
Aceste întâlniri vor dura pe tot parcursul zilei.
Anterior, surse guvernamentale au declarat pentru News.ro că premierul Sorin Grindeanu are, marţi, întâlniri cu miniştrii Cabinetului său, într-un loc ţinut la secret, pentru a discuta despre bugetul pe 2017, de care prim-ministrul s-a declarat nemulţumit. La acel moment susrsele citate susţineau că locul unde se desfăşoară întâlnirile nu este cunoscut nici chiar de membrii Executivului, care sunt chemaţi la discuţii când le vine rândul, atunci aflând şi adresa la care trebuie să ajungă.
Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat, luni, la România TV, că bugetul va fi rediscutat cu miniştrii întrucât el şi primul-ministru sunt nemulţumiţi de forma în care bugetul a fost dat publicităţii de către Ministerul de Finanţe deoarece nu respectă ce a fost convenit anterior.
Liviu Dragnea a afirmat că discuţiile cu miniştrii privind bugetul vor fi reluate de marţi dimineaţă. ”Întorcându-ne în ţară, şi eu şi primul-ministru am fost destul de nemulţumiţi constatând că ceea ce am stabilit la plecarea din ţară nu s-a reflectat în proiectul de buget, drept pentru care azi am stat, eu cu premierul, la discuţii cu ministrul de Finanţe şi cu încă vreo câţiva membri ai cabinetului, iar începând de mâine, de la ora 9, fiecare ministru este chemat pentru a se rediscuta bugetul”, a declarat Dragnea.
În proiectul de buget pentru 2017 Guvernul condus de Sorin Grindeanu a redus, faţă de 2016, fondurile alocate unor sectoare precum Educaţia, Internele sau serviciile speciale, dar a majorat bugetele pentru asistenţă socială, Agricultură sau Transporturi, ultimele aproape exclusiv pe baza estimării absorbţiei de fonduri europene. Proiectul de buget pe acest an a fost publicat luni dimineaţă de Ministerul Finanţele.