Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat, luni, la România TV, că bugetul va fi rediscutat cu miniştrii întrucât el şi primul-ministru sunt nemulţumiţi de forma în care bugetul a fost dat publicităţii de către Ministerul de Finanţe deoarece nu respectă ce a fost convenit anterior, transmite News.ro.
Liviu Dragnea a afirmat că discuţiile cu miniştrii privind bugetul vor fi reluate de marţi dimineaţă.
”Întorcându-ne în ţară, şi eu şi primul-ministru am fost destul de nemulţumiţi constatând că ceea ce am stabilit la plecarea din ţară nu s-a reflectat în proiectul de buget, drept pentru care azi am stat, eu cu premierul, la discuţii cu ministrul de Finanţe şi cu încă vreo câţiva membri ai cabinetului, iar începând de mâine, de la ora 9, fiecare ministru este chemat pentru a se rediscuta bugetul”, a declarat Dragnea.
Liderul PSD a dat asigurări că forma finală a bugetului va prevedea alocarea a 2% din PIB pentru apărare.
El a spus că revizuirea bugetelor va viza atât ministerele, cât şi instituţii guvernamentale.
”N-am înţeles de ce a trebuit să se mărească bugetul SRI. N-am primit nici eu, nici premierul răspunsuri serioase, argumentate. N-am înţeles de ce la Administraţia Prezidenţială a fost doar 4% reducerea”, a exemplificat Dragnea.
Social-democratul a precizat că bugetul va trebui să reflecte conţinutul programului de guvernare.
”Este mai bine ca proiectul de buget să plece în regulă de la Guvern decât să-l modificăm noi la Parlament pentru că pe mine mă interesează ca programul de guvernare să fie finanţat, nu alte lucruri pe care nu le-am promis în campania electorală. Trebuie să se expliciteze fiecare propunere bugetară pentru a se vedea unde se duc banii şi de ce se duc acolo”, a conchis Liviu Dragnea.