Un individ înarmat a intrat într-un bar din Târgu Mureş şi a deschis focul. Evenimentul s-a petrecut în cursul serii de duminică, 22 ianuarie iar în urma focurilor trase o femeie de 28 de ani a fost rănită şi a decedat mai târziu la spital.
Bărbatul, care potrivit Agerpres era fostul iubit al femeii, deţinea ilegal arma de vânătoare cu alice. Acesta a rănit şi un alt client al barului, un bărbat, dar în zona membrelor inferioare.
După ce a tras mai multe focuri de armă acesta a ieşit din bar, a aruncat puşca peste un gard şi a încercat să fugă. Un echipaj mixt format şi poliţişti şi jandarmi l-au prins însă la scurt timp după incident.
Autorităţile au deschis o anchetă iar primele concluzii sunt tulburătoare: agresorul era un fost iubit al femeii împuşcate şi cel mai probabil a fost condus la acest gest de gelozie. Era cunoscut cu antecedente pentru furt din locuinţe. Cea de-a doua victimă, bărbatul, era un client al barului şi a avut ghinionul să se afle acolo la momentul nepotrivit.
Tânăra se numea Emese și avea un băiețel de nici trei ani.
„În urmă cu o săptămână a fost o solicitare la 112 a victimei, noi i-am prezentat toate posibilitățile pe care le oferă legea, inclusiv de a obține un ordin de protecție sau de a fi dusă la un adăpost pentru protecția violenței domestice. La IPJ Mureș a fost înregistrat un dosar penal pentru amenințare, loviri și alte violențe caer a fost trimis la Parchet”, a precizat, pentru zi-de-zi.ro, inspector principal Andreea Pop, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Mureș.