Ipoteza unei mâini criminale care ar fi provocat incendiul de la Bamboo este avansată și de avocatul clubului. Cătălin Dancu, avocatul reprezentanţilor clubului Bamboo, susţine că incendiul care a mistuit clubul Bamboo a fost pus, el argumentând cu faptul că angajaţi ai clubului ar fi semnalat prezenţa unor persoane necunoscute în zona fostei săli de fitness a localului, folosită în prezent ca depozit, scrie News.ro.
”A avut loc o audiere despre cum au decurs evenimentele în acea seară, s-au lămurit şi procurorii despre măsurile de protecţie şi siguranţă din club. Datele confirmă că incendiul a fost pus din zona fostei săli de fitness de către persoane necunoscute aflate în acea zonă. Au fost identificate persoane necunoscute clubului care se aflau în această zonă. Nu este adevărată nicio susţinere privitoare la faptul că incendiul ar proveni ca urmare a fumatului în incinta clubului. Toţi angajaţii au intervenit şi persoanele clienţi care fumau fie imediat au fost obligaţi să stingă ţigările fie au fost evacuaţi, pentru că clubul Bamboo deţine un loc privat în care se poate fuma conform standardelor, deci nu era nevoie să se fumeze în club”, a afirmat Dancu după audierile de la Poliţia Capitalei.
El a subliniat că focul a fost pus.
Întrebat dacă există înregistrări ale camerelor de supraveghere care să confirme aceste acuzaţii, avocatul a răspuns: ”Asta se cere acum de către procurori. Am dat nişte date şi informaţii faţă de persoane pe care noi le considerăm ca şi echipă de lucru străine clubului. Era un alt eveniment în ballroom-ul alăturat clubului, fosta sală de fitness. Toate datele duc în acea direcţie pentru izbucnirea incendiului”.
Cătălin Dancu a ţinut să precizeze că angajaţii erau instruiţi pentru acţiunea în caz de incendiu.
”Tot ce a însemnat ajutorul acordat de către angajaţi care au fost instruiţi în stingerea incendiilor, toate au fost făcute într-o cooperare deplină. De altfel, au fost peste 700 de persoane în club care în mai puţin de 6 minute au fost evacuate în condiţii de securitate pentru că toţi au ascultat de instrucţiunile personalului”, a spus el.
Chestionat în legătură cu argumentele pentru care susţine că focul a fost pus, Dancu a afirmat: ”Sunt martori, angajaţi ai clubului care au sesizat administratorii că sunt persoane străine în acea zonă unde în mod normal nu aveau ce căuta, pentru că este o zonă de depozit, este o zonă părăsită, a fost sală de fitness, acum era nefuncţională, era o sală de depozit şi în mod normal aceştia nu aveau ce căuta în această zonă. Vizavi era un ballroom, o petrecere privată şi ospătarii cred că acele persoane provin din sala în care se desfăşura celălalt eveniment”.
Procurorii au fost, duminică, la clubul Bamboo, dar nu pot intra pentru că incendiul nu a fost încă declarat lichidat. Anchetatorii au declarat că, din datele de până acum, nu există indicii ca incendiul să fi fost declanşat de o mână criminală. Ei au spus că fac audieri începând de sâmbătă, că au luat documente de la ISU, Primăria şi Poliţia Locală Sector 2, precum şi de la spitalele în care au ajuns cei din local în urma incendiului şi că îl vor cita şi pe patronul clubului.
Anchetatorii au spus că au venit duminică la locul incendiului pentru a evalua situaţia şi a găsi cea mai bună soluţie tehnică pentru cercetarea zonei.
Deocamdată, ei nu au putut intra în clubul propriu-zis pentru că pompierii nu au declarat incendiul lichidat, iar structura nu permite să se intre în condiţii de siguranţă.
„Din păcate, structura şi locul nu ne permit să intrăm. Pompierii care sunt prezenţi de ieri (sâmbătă – n.r.) aici nu au declarat lichidat incendiul, deci nu se poate pătrunde. Am fost şi ieri, am venit şi azi ca să facem o evaluare pentru a găsi cea mai bună soluţie tehnică pentru a putea intra şi a ne desfăşura activităţile specifice, în special cercetarea la faţa locului”, au declarat anchetatorii.
Potrivit acestora, este prematur de spus de unde a pornit incendiul, însă au precizat că până acum nu există niciun indiciu că ar fi vorba despre ”o mână criminală”.
„Luăm în calcul toate variantele posibile. Nu există niciun indiciu cu privire la o mână criminală, aşa cum s-a vehiculat, dar cercetarea în ceea ce priveşte structura, locul de unde a pornit incendiul, încă nu a început. Urmează ca, după ce avem definitivate aceste lucruri, să fie analizată cea mai bună ipoteză de lucru”, au precizat ei.
Sursa: News.ro