Un clip de patru minute, care prezintă o poveste extrem de emoționantă a făcut înconjurul lumii, stârnind vii controverse în rândul internauților. În cadrul clipului, un bărbat își abandonează fetița pe care doar ce o adoptase de la un centru de plasament.
Videoclipul cu pricina poartă denumirea „Darul” și este o poveste care reprezintă mai degrabă o parabolă. În imagini apare un bărbat care adoptă o fetiță de 6 ani de la un centru de plasament. Mai departe, fetița ajunge acasă, acolo unde o aștepta o altă fetiță. Cele două devin rapid cele mai bune prieten, dar pentru orice boacănă realizată de cele două fetițe, doar cea adoptată este pedepsită.
Timpul trece, iar părinții o tratează din ce în ce mai rece pe noua membră a familiei, iar micuța rămâne astfel mereu singură, cu păpușa din cârpă care îi alină singurătatea. Părinții decid într-un final să o alunge pe micuță.
Tatăl o urcă în mașină și, sub pretextul unei excursii, merge cu ea pe un câmp, coboară și îi aruncă păpușa la distanță. Copila aleargă după ea, iar tatăl urcă în mașină și pleacă grăbit. Degeaba a încercat fetița să prindă mașina, că n-a mai avut cum.
Clipul se încheie cu imaginea unui câine abandonat pe câmp. Practic, fetița adoptată simboliza tocmai un animal de companie pe care familia îl luase dintr-un centru de adopții și pe care, atunci când s-a săturat de el sau când a realizat că îi e greu să îl întrețină, l-a aruncat. Morala de final: Fii responsabil! Adoptă înțelept!
Clipul s-a viralizat rapid și a adunat milioane de vizualizări