Un autocar care transporta elevi unguri a lovit puternic pilonul unui pod şi a luat foc în nordul Italiei, în cursul nopţii de vineri spre sâmbătă, au anunţat Pompierii. Mai multe persoane au murit, relatează La Repubblica, citată de News.ro.
UPDATE: Cel puţin 16 oameni au murit, iar circa 40 au fost răniţi în accidentul din nordul Italiei, în care a fost implicat un autocar cu elevi unguri, a anunţat Poliţia citată de Reuters.
Potrivit primelor informaţii, în urma impactului violent, o parte dintre cei aflaţi în vehicul au fost aruncaţi afară, în timp ce alţii au rămas blocat în autocarul care a luat foc.
Şapte cadavre au fost recuperate deocamdată, dar bilanţul ar putea creşte, scrie Corriere della Sera. La bordul vehiculului, care a lovit un pilon, se aflau circa 40 de oameni.
Cei aflaţi la bord aveau între 14 şi 18 ani şi se întorceau din Franţa spre Ungaria, via Italia, atunci când a avut loc accidentul, în apropiere de oraşul Verona.
Sursa: News.ro