Imigranţii şi refugiaţii din mai multe părţi ale Europei se luptă cu temperaturile scăzute şi unii ar putea să moară dacă nu vor primi ajutor de urgenţă din partea UE şi a autorităţilor naţionale. Europarlamentarii au cerut ca guvernele să se ţină de cuvânt şi să transfere miile de solicitanţi de azil din Grecia în alte ţări.
Refugiaţii din insulele greceşti, dar şi din alte ţări precum Serbia sau Macedonia sunt în pericol să-şi piardă viaţa din cauza frigului înainte ca Uniunea Europeană să aibă o reacţie clară, au avertizat europarlamentarii, conform EvoNews.
Potrivit acestora, doar 6% dintre cei 160.000 de solicitanţi de azi care ar fi trebuit să fie relocaţi din Grecia şi Italia au fost mutaţi.
“Nu suntem mândri de această situaţie”, a declarat comisarul Christos Stylianides, care a explicat că UE a alocat bani Greciei pentru a rezolva problemele acestea, dar sumele nu au fost folosite în cele mai potrivite moduri.
Organizaţiile umanitare susţin că mii de refugiaţi de pe insulele greceşti şi alţi mii de imigranţi aflaţi în Grecia trăiesc în condiţii inumane, în zăpadă şi ploaie, în tabere fără încălzire şi care nu le oferă un acoperiş adecvat.
În ceea ce priveşte situaţia refugiaţilor din Balcani, aceştia îşi riscă viaţa zilnic pe rute alternative, înfruntând frigul. În ultima perioadă cel puţin patru refugiaţi au fost găsiţi morţi, îngheţaţi, în Bulgaria şi în nordul Greciei.
Recent, guvernul din Grecia a implementat o serie de măsuri de urgenţă, inclusiv găzduirea a aproape 300 de refugiaţi pe insula Lesbos.