Cum îşi racolează Statul Islamic noii adepţi. Ce instrumente foloseşte pentru a convinge tinerii din Germania

vocea.biz / 20.01.2017
Cum îşi racolează Statul Islamic noii adepţi. Ce instrumente foloseşte pentru a convinge tinerii din Germania

Stat Islamic foloseşte recrutori în reţelele de socializare şi site-uri de mesagerie instantanee pentru a racola tineri germani nemulţumiţi, unii dintre aceştia având chiar vârste de 13 şi 14 ani, a declarat joi Hans-Georg Maassen, directorul serviciului de informaţii interne, informează Reuters, citat de Mediafax.

Acesta a făcut paralele între gruparea islamistă militantă şi fostele mişcări radicale, precum comunismul sau socialiştii naţionalişti ai lui Hitler, care de asemenea încercau să ademenească tineri ce erau dispuşi să se răzvrătească împotriva părinţilor şi societăţii.

”Pe reţelele de socializare online există practic recrutori care abordează persoane tinere şi le fac să devină interesate de această ideologie (islamistă)”, a afirmat Maassen jurnaliştilor germani.

Maassen a amintit cazul unei adolescente de origine germană-marocană, identificată drept Safia S., care este acuzată că a înjunghiat un poliţist într-o staţie de gară din Hanover, în februarie 2016, şi al unui adolescent irakian ce a încercat să detoneze două dispozitive explozive în vestul oraşului Ludwigshafen, în luna decembrie.

Aproximativ 20 % din cele 900 de persoane din Germania, estimate a fi fost recrutate de Stat Islamic, ce s-au alăturat reţelei teroriste în războiul din Irak şi Siria, sunt femei, unele dintre acestea având chiar 13 sau 14 ani, a adăugat acesta.

Directorul serviciului german de informaţii interne avertizează că Europa trebuie să dea în continuare dovadă de vigilenţă în faţa ameninţării reprezentate de atacurile extremiste.

(Mediafax)

Citește și...