Clujul, precum întreaga Transilvanie, nu este o zonă seismică importantă. Însă, de-a lungul secolelor, au avut loc câteva cutremure care au rămas menționate în scrierile vremii. Nici inundațiile nu au afectat foarte mult zona, excepție făcând viitura din 1876. Insă, comunitatea a fost puternic afectată de incendii, care au distrus, în repetate rânduri, o mare parte din oraș, unele dintre acestea fiind provocate intenționat. Interesante sunt însă măsurile luate de oraș, în urmă cu câteva secole, pentru prevenirea acestor evenimente. Astfel, legislația urbană din Cluj împotriva incendiilor era asemănătoare cu cea din întreaga Europă, Transilvania a avut o lege antifumat încă din secolul XVII, iar la Dej cei care fumau în spații de risc erau bătuți cu lopata în piața publică.
În secolul XVI în S și SE provinciei au existat însă cutremure, cele mai puternice au fost simțite și la Cluj, însă fără a provoca daune majore. În secolul XVIII un cutremur de 4,7 grade pe scara Richter a avariat patru biserici, acestea fiind, de obicei, și primele clădiri care sufereau distrugeri în astfel de cazuri. Nici în secolul XVII cutremurele nu puneau mari probleme. La fel, în secolul XIX, în anii 1830 și 1885 au mai existat seisme, însă și acestea au fost neînsemnate și fără efecte majore.
“Comunitățile din trecut se raportau la cutremure, informații despre acestea au apărut în gromovnice, care au fost primele scrieri românești despre cutremure. Existau lucrări de predicții astrologice, iar seismele erau doar un semn supus interpretării și astfel se obțineau informații despre evenimentele ce aveau să se întâmple. Într-o astfel de lucrare era precizat faptul că, dacă există un cutremur în zodia scorpionului, atunci între împărați va fi pace și dragoste. Cutremurele erau, nu erau așadar văzute ca niște dezastre în sine, ci ca niște semne de interpretat. De asemenea, se spunea că acele cutremure care au loc pe timpul zilei preziceau lucruri bune sau neutre, iar cele care aveau loc noaptea, preziceau lucruri rele sau neutre”, a declarat pentru Vocea.biz, Tudor Sălăgean, directorul Muzeului Etnografic al Transilvaniei din Cluj-Napoca.
Totuși, în urmă cu 500 de ani a existat în Transilvania o perioadă de activitate seismică intensă, însă specialiștii nu au reușit să ofere o explicație pentru acest lucru.
Cele mai importante evenimente care au marcat istoria Clujului au fost însă incendiile. Acestea au avut loc destul de frecvent, multe dintre ele fiind de amploare și există o serie de mențiuni în acest sens.
De-a lungul timpului, au existat mai multe incendii care au distrus jumătate, două treimi sau o pătrime din orașul vechi. Astfel, în anul 1655, două treimi din casele din oraș au fost distruse în urma unui incendiu provocat de doi studenți de la Școala Iezuită din Cluj. Un alt incendiu provocat intenționat a fost cel din 1658, care, la rândul său, a ars numeroase clădiri. Iar în 1489 un incendiu a afectat biserica Sfântul Mihail din centrul orașului. Datorită acestor evenimente, reprezentarea Sfântului Florian, protectorul împotriva incendiilor, apare pe fațada unei clădiri din Piața Unirii, după incendiul din 1798.
“Turnul Pompierilor, construit în 1574 de Breasla Țesătorilor, era plasat într-o zonă cu multe ateliere meșteșugărești și unde izbucneau multe incendii, a fost utilizat ca turn de observație, hotărâre luată de Sfatul Orașului în 1585. De obicei, supravegherea era făcută din turla bisericii centrale, exista un gornist care era obligat să anunțe incendiile care aveau loc, însă, se spune că acesta nu era fosrte conștiincios și a fost nevoie de luarea unor măsuri suplimentare”, a precizat Tudor Sălăgean.
Cât despre apărarea împotriva incendiilor, aceasta era organizată pe comunități, pe districte. În acea vreme, legistația urbană din Cluj era asemănătoare cu cea din întreaga Europă; toți locuitorii erau obligați să participe la stingerea incendiului atunci când acesta era anunțat. Existau și măsuri luate de consiliul orașului împotriva incendiilor, de exemplu, în secolul XVIII toți proprietarii erau obligați să construiască scări de incendiu, existau amenzi pentru cei care nu făceau verificări coșurilor de fum, iar orașul achiziționa găleți sau cazane mari pentru apă. La Cluj și la Dej s-au luat măsuri drastice împotriva fumătorilor, cei care fumau în spații de risc erau aspru pedepsiți, la Dej, de pildă, erau bătuți cu lopata în piața publică.
Transilvania a fost una dintre țările care a avut o legislație antifumat încă din secolul XVII, când principele Mihail, un fumător înrăit, a luat o tuse de care nu reușea să scape, astfel că a interzis fumatul, dar și el a scăpat ulterior de boală.
Din a doua jumătate a secolului XIX, organizarea împotriva incendiilor a fost din ce în ce mai eficientă, după 1850 nu au mai existat incendii care să distrugă părți importante din oraș.
Inundațiile nu aveau un caracter atât de distructiv ca și incendiile, de obicei se evita construirea de clădiri acolo unde existau zone de risc. Inundațiile afectau, de multe ori, podurile, care erau foarte scumpe de construit. Viiturile veneau, cel mai adesea, primăvara și cele mai afectate erau orașele din Nordul Transilvaniei.
La Dej, de exemplu, în 1746, constructorul podului din oraș trebuia să îi asigure o garanție de două viituri, altfel, în cazul unei deteriorări, acesta era nevoit să refacă podul din banii proprii.
La Cluj, cea mai importantă inundație a avut loc în 1876, într-o perioadă în care dezvoltarea orașului era accelerată. Someșul s-a dezghețat subit, a reînghețat și astfel a produs marea inundație din 1876. Au fost afectate străzile de pe o parte și alta a Someșului, dar și clădirile construite în zona Parcului feroviarilor. Au fost distruse 200 de case și 375 de persoane au fost mutate în alte locații.