CFR Marfă riscă falimentul din cauză că autoritățile de la Bruxelles ar putea anula ștergerea datoriilor, efectuată în urmă cu câțiva ani. Comisia Europeană a acceptat atunci conversia datoriilor în acțiuni cu promisiunea că societatea va fi privatizată, dar acest lucru nu s-a întâmplat, relatează News.ro.
”Unde nu s-au făcut progrese este la CFR Marfă. Mi se pare un caz delicat pentru acest an. Ea spune că şi-a redus pierderile, că a ajuns chiar pe zero operaţional în unele luni. Dar e o companie care are un istoric dificil, are datorii mari şi, desigur, îi atârnă Sabia lui Damocles, are o Sabie a lui Damocles din partea Comisiei Europene, pentru că acum câţiva ani i s-au şters datoriile şi Comisia a înghiţit acest lucru, cu promisiunea că o privatizăm cumva”, a declarat Bogdan Chiriţoiu, președintele Consiliului Concurenței, într-o conferinţă de presă.
Compania a ratat privatizarea în 2013 odată cu circul dintre stat și Gruia Stoica şi a făcut noi datorii. Ministerul Transporturilor îl acuza atunci pe Gruia Stoica că nu a venit cu banii necesari, în vreme ce acesta acuza statul că nu și-a îndeplinit propria sa parte de obligații.
”E posibil să vină Comisia Europeană să spună că acea ştergere de datorii în vederea privatizării a fost un ajutor de stat ilegal care trebuie recuperat. Aşadar, i-am mai arunca companiei în spinare câteva sute de milioane cu dobânzi pe anii respectivi. Deci o situaţie proastă ar deveni catastrofală”, spuna afirmat Chiriţoiu.
Scenariul cel mai rău ar fi ca firma să intre în faliment, a subliniat oficialul.
În anul 2013, Comisia Europeană a fost de acord cu conversia datoriilor CFR Marfă în acţiuni.
Însă din cauză că procesul de privatizare nu a fost finalizat, Comisia Europeană ar putea declanşa o investigaţie privind măsurile de ajutor de stat acordate CFR Marfă.
În anul 2007, CFR Marfă era evaluată la 1 miliard de euro, în timp ce la ultima încercare de privatizare, în 2013, statul a primit o ofertă de doar 200 de milioane de euro pe 51% din acțiuni. Astfel, întreaga societate ar fi fost evaluată la 400 de milioane de euro.
În 2015, CFR Marfă a înregistrat o cotă de piaţă de circa 57%, principalul său concurent fiind Grupul Feroviar Român (GFR), controlat de omul de afaceri Gruia Stoica, care a încercat în 2013 să cumpere compania de stat.
CFR Marfă a înregistrat în 2015 o cifră de afaceri de 775 de milioane de lei și o pierdere de 159 de milioane. Compania de stat are peste 6.300 de salariați.
(News.ro)