Ambasadorul SUA La București, Hans Klemm, a declarat, pentru News.ro, că orice propunere legislativă care contravine statului de drept îi afectează pe toți românii, indiferent de preferințele lor politice, adăugând că SUA vor continua să sprijine eforturile președintelui Klaus Iohannis și ale instituțiilor judiciare, iar orice modificare a legislației anticorupție trebuie să fie făcută transparent.
”Tragerea la răspundere a indivizilor pentru acţiunile lor şi respectarea strictă a solidei legislaţii privind abuzul în serviciu sunt printre principalele motive ale recentelor progrese ale României. Parteneriatul Strategic România-SUA şi statutul României de membru al NATO şi al Uniunii Europene se bazează pe valori comune, inclusiv pe angajamentul faţă de statul de drept. Vom continua să susţinem ferm şi clar eforturile preşedintelui Iohannis şi ale instituţiilor judiciare şi de aplicare a legii în această direcţie. Orice schimbare a legislaţiei anti-corupţie a României trebuie să se facă printr-un proces transparent, deplin consultativ, care consolidează lupta împotriva corupţiei şi pune capăt furtului bogăţiei ţării. Orice propunere legislativă care contravine consolidării statului de drept îi afectează pe toţi românii, indiferent de preferinţele lor politice. Nu considerăm „oportună” nici o măsură care slăbeşte statul de drept în România şi ne aşteptăm ca toate instituţiile din România să încerce să consolideze lupta naţiunii împotriva corupţiei”, a declarat diplomatul american, întrebat ce crede despre cele două proiecte de ordonanțe de urgență care vizează grațierea și modificarea codului penal.
De asemenea, întrebat dacă actualul scandal provocat de Sebastian Ghiţă, soldat cu trecerea în rezervă a prim-adjunctului SRI şi cu implicarea numelui procurorului-şef al DNA Laura Codruta Kovesi, poate periclita percepţia împotriva luptei anticoruptie, Hans Klemm a răspuns: ”Nu, Statele Unite o susţin ferm pe Laura Codruţa Kovesi, procuror-şef al DNA şi toate instituţiile de luptă împotriva corupţiei din România. Activitatea lor este vitală pentru viitorul României. În ce îl priveşte pe Sebastian Ghiţă, ca regulă generală, nu acordăm prea mare atenţie acuzaţiilor nefondate făcute de persoane care fug de justiţie”.